Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Fost ministru de Finanţe: Comisia Europeană o să ne ceară îngheţarea pensiilor şi salariilor din cauza deficitului excesiv

7
15 Nov 2019 10:55:55
Autor: Afrodita Cicovschi
Deputatul PNL Gheorghe Ialomiţianu, fost ministru de Finanţe în timpul crizei economico-financiare din 2009
Deputatul PNL Gheorghe Ialomiţianu, fost ministru de Finanţe în timpul crizei economico-financiare din 2009

România va intra în deficit excesiv, fiind foarte posibil ca oficialii de la Bruxelles să ne ceară să îngheţăm salariile şi pensiile în viitor, pentru a diminua cât mai mult cheltuielile statului, susţine fostul ministru al Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a declarat joi că, în acest an, creşterea economică a României va fi de numai 3%, nu 5,5% pe cât s-a bazat bugetul întocmit de guvernul PSD, deficitul bugetar fiind estimat la peste 4% faţă de mai puţin de 3% cât şi-a asumat România.

Fostul ministru de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, cel care a trecut printr-o situaţie similară în anul 2009, susţine că reprezentanţii Comisiei Europene vor considera că România este în procedură de deficit excesiv.
 
Asta înseamnă că ţara noastră va primi indicaţii de la Comisia Europeană pentru a-şi regla deficitul şi, în acest context, Ialomiţianu apreciază că europenii ne vor solicita să îngheţăm Legea salarizării şi Legea pensiilor, legi pe care Comisia Europeană nu le consideră sustenabile pentru că au efect şi pentru următorii 2-3 ani, ceea ce înseamnă că în fiecare an vor produce dezechilibre majore.
 
 
„Cea mai mare provocare pentru Guvernul Orban în 2019 o reprezintă încadrarea României într-un deficit bugetar de 3% din PIB până la sfârşitul acestui an. Depăşirea deficitului bugetar de către România va fi sancţionată de către Comisia Europeană prin declanşarea procedurii de deficit excesiv, ceea ce înseamnă că va impune României implementarea unui program de ajustare a cheltuielilor şi de majorare a veniturilor bugetare.
 
În aceste condiţii va fi greu pentru Guvernul Orban să continue implementarea legii salarizării şi a legii pensiilor considerate de Comisia Europeană nesustenabile financiar. 
 
Există un risc şi pentru ratingul României prin retrogradarea României de către agenţiile de rating sau transmiterii de către acestea a unor mesaje privind adâncirea instabilităţii macroeconomice a României.
 
Aceste decizii ale agenţiilor de rating ar însemna pentru România reducerea credibilităţii pe pieţele financiare influenţând negativ costul cu finanţarea şi investiţiile străine în România.
 
Încadrarea în deficitul bugetar de 3% din PIB în 2019 poate fi asigurată prin îmbunătăţirea încasărilor bugetare până la sfârşitul anului şi prin stoparea cheltuielilor nejustificate”, a scris Ialomiţianu pe pagina sa de socializare. 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Stefan din Nord
15.11.2019, 11:19:31

La ce sa te astepti de la unul ce a facut parte din guvernul austeritatii Basescu -Boc ? Doar taieri de venituri ,in cel mai fericit caz inghetarea lor

0 (2 voturi)
Stanila Ion
15.11.2019, 12:39:08

Cat esti "din nord"? Dupa mintea inghetata esti chiar de la pol, postacule rosu cacaniu...

-2 (2 voturi)
costica cova
15.11.2019, 11:34:23

Austeritatea a fost consecința deciziilor luate de PSD ( deși Tăriceanu era PM el conducea un guvern minoritar ....deci decizia era tot la PSD )

0 (2 voturi)
Coco Cocos
15.11.2019, 12:25:35

pacat, ai fi putut fi contabil la C.A.P....dar si acolo iti trebuie macar nota 5...

+2 (2 voturi)
Florin Ioanid
15.11.2019, 12:41:11

Este clar ca UE se va sesiza, dar noi nu trebuie sa ascultam de UE. De ce sa tăiem salarii și pensii? Cel mai corect ar fi o impozitare progresiva pe salarii iar la pensii, impozit de 100% la tot ce înseamnă venit peste 10 000 lei. Este nepermis ca pensia, care este un venit ce ține de contribuții sociale sa devina venit de lux în România. Niciunde în lume nu exista asa ceva. Mai dă-i naibii de judecători, grefieri, primari, parlamentari, piloți, securiști, diplomați și câți mai sunt pe la Curtea de Conturi, ca nu mănâncă cu zece guri.

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (7)