Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Gazoductul BRUA: România a finalizat partea ei din conductă şi staţiile de comprimare

3
23 Nov 2020 12:37:29
Autor: Afrodita Cicovschi

Faza I a proiectului BRUA a fost finalizată, atât conducta, cât şi staţiile de comprimare, ceea ce va duce la diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze a României, a anunţat, luni, Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Economiei.

„Proiectul BRUA faza I este finalizat, atât conducta, cât şi staţiile de comprimare. BRUA va duce la diversificarea surselor de aprovizionare şi la consolidarea securităţii energetice. De asemenea, va permite fluxul de gaze de pe platforma Mării Negre", a spus oficialul ministerial la evenimentul online "The Romanian International Gas Conference", potrivit Agerpres.
 
Este o realizare foarte mare pentru România şi Uniunea Europeană, a adăugat el.
 
Proiectul BRUA are drept obiectiv asigurarea accesului la noi surse de gaze, precum şi facilitarea transportului de gaz caspic către pieţele din Europa Centrală şi de Est.
 
Faza I asigură capacităţi de transport bidirecţional de 1,5 miliarde metri cubi pe an în sau din direcţia Bulgaria şi 4,4 miliarde metri cubi pe an în sau din direcţia Ungaria.
 
Proiectul a fost declarat de Comisia Europeană ca fiind de importanţă strategică.
 
Tronsonul românesc al conductei ar fi trebuit finalizat în decembrie 2020 şi a necesitat o investiţie totală de 480 de milioane de euro, din care 180 de milioane de euro reprezintă un grant acordat de Comisia Europeană. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

stop propaganda
23.11.2020, 12:53:50

Ce bine, exportam gazul pe moca la stapani. Jeg de conducta. Trebuiau legati romanii la reteaua nationala de gaze

-5 (9 voturi)
Ludwig
23.11.2020, 16:27:15

PAi statul nu face explotari de gaze ca nu avem tehnologie si bani. OMV extrage, plateste taxe si vinde gazul ca doar nu il tin pentru ei.

+1 (3 voturi)
M Costi
23.11.2020, 20:41:20

Bravo , de acum putem exporta gazele naturale in Ungaria si Austria ! Milioanele de romani ale caror case si apartamente nu sunt conectate la reteaua nationala de gaze naturale sa mai astepte , deocamdata nu este ...bani !

-1 (3 voturi)
Modifică Setările