Geoană: Ponta a spus în SUA că vom avea sistem nou de redevenţe în 2015. Plătim acum fuga de răspundere a lui Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul Mircea Geoană susţine că premierul Victor Ponta fuge de răspundere prelungind cu încă un an sistemul de redevenţe din România FOTO Eduard Enea
Senatorul Mircea Geoană susţine că premierul Victor Ponta fuge de răspundere prelungind cu încă un an sistemul de redevenţe din România FOTO Eduard Enea

Premierul Victor Ponta le-a spus americanilor, la Houston, cu ocazia vizitei întreprinse împreună, că România va avea un sistem nou de redevenţe în ianuarie 2015, a declarat senatorul Mircea Geoană, adăugnd că Ordonanţa dată recent, pe „furiş“, e o fugă de răspundere a lui Ponta.

„Fiecare săptămână în care Victor Ponta rămâne prim-ministru al României accelerează descompunerea majorităţii, accentuează atmosfera negativă la adresa PSD din partea opiniei publice, iar ultimul exemplu de fugă de responsabilitate şi de şubrezenie politică extremă este subiectul redevenţelor. E o fugă de responsabilitate prin această Ordonanţă făcută pe furiş, iar toţi românii plătesc“, a spus Geoană, potrivit Mediafax.

El a menţionat faptul că se lucrează de mai bine de un an la o metodă de calcul a redevenţelor la Ministerul de Finanţe, inclusiv cu consultanţă din străinătate, pentru a identifica un sistem de redevenţe care să aducă mai muţi bani la buget şi un plus de compensare pentru cetăţeni.

„Decizia de ieri a domnului Ponta este o fugă de responsabilitate. Am fost cu dânsul în delegaţie la Houston în SUA, când a spus cu subiect şi predicat –eram de faţă –publicului din cel mai mare centru de energie din lume că un sistem de redevenţe nou va fi introdus în luna ianuarie 2015. Candidatul Victor Ponta a sacrificat interesul românilor. Plătim acum fuga de răspundere a domnului Ponta“, a spus Geoană.

Potrivit lui Geoană, Ponta a crezut că va câştiga prezidenţialele şi că după aceea poate să facă ce vrea. „Ponta a pierdut prezidenţialele, e extrem de şubrezit politic. Este, din punct de vedere politic, pur şi simplu inutilizabil. Azi, practic vorbind, lăsând orice pasiune deoparte, este inutilizabil. De aceea el nu mai este azi capabil să susţină o dezbatere publică în jurul unui subiect care e evident controversat şi, pentru că nu mai poate să-şi facă atribuţiunea de prim-ministru pentru că este şubrezit politic sacrifică interesele a 20 de milioane de români“, a afirmat Geoană.

Darius Vâlcov, ministrul delegat pentru Buget, a anunţat ieri că sistemul de redevenţe pentru sectorul petrolier nu va mai fi modificat pentru anul viitor, ci menţinut prin ordonanţă de urgenţă cu aceleaşi taxe, urmând ca o nouă formulă să fie gândită ulterior.

La rândul său, premierul Victor Ponta a explicat decizia Guvernului de a prelungi actualul sistem de redevenţe petroliere şi nu de a-l schimba pentru mai mulţi bani la buget prin faptul că nu pot fi operate modificări „peste noapte“, deşi Guvernul a început de un an discuţiile pe această temă cu firmele petroliere.

„Se vorbeşte foarte mult de redevenţe pentru resursele naturale şi eu cred că România trebuie să aibă un sistem modern, european de redevenţe, dar cum ar fi să le adoptăm prin ordonanţă de urgenţă azi şi să se aplice de la 1 ianuarie ? Ce mare companie din energie care investeşte miliarde de euro va spune «Da, aţi discutat azi, pe 3 decembrie, aţi adoptat-o pe 7 decembrie şi pe 1 ianuarie mă puneţi să îmi fac tot planul de afaceri pe nişte reguli pe care le luaţi peste noapte»“, a afirmat Ponta, invocând necesitatea de a fi asigurată predictibilitatea.

Pe tema redevenţelor, Ponta a avut numeroase discuţii, inclusiv în Statele Unite, la Houston, cu reprezentanţii companiilor ExxonMobil şi Halliburton, din sectorul petrolier.

Bugetul de stat încasează anual redevenţe miniere şi petroliere care se cifrează în jurul sumei de un miliard de lei. 

Principalele companii din sectorul petrolului şi gazelor din România sunt OMV Petrom, Rompetrol (deţinută de KazMunaiGaz din Kazahstan), Lukoil (Rusia), MOL (Ungaria), Eni (Italia) şi Romgaz Mediaş.

Producţia de gaze este asigurată în proporţii aproape egale de Romgaz şi OMV Petrom. OMV Petrom este singura companie care extrage ţiţei, având acest drept prin contractul de privatizare către grupul austriac OMV, în 2004.

Mai puteţi citi:  

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite