Georgiana Iancu, EY România: Sediile fixe - o nouă direcţie în inspecţiile fiscale recente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Georgiana Iancu, EY România
Georgiana Iancu, EY România

Sediul fix al companiilor nerezidente este subiectul multora dintre inspecţiile fiscale din ultima perioadă, bulversând cu impuneri semnificative de TVA modele de business îndelung utilizate, în sectoare precum farma, auto, energie sau structuri de procesare la comandă, afirmă Georgiana Iancu, Partener EY România.

Potrivit acesteia, pe fondul unei legislaţii neclare în privinţa definirii criteriilor de stabilire a sediului fix pentru nerezidenţi, inspectorii fiscali au impus TVA suplimentar societăţilor româneşti care prestează servicii către nerezidenţii beneficiari ai acestor servicii. 

Din perspectiva TVA, sediul fix este important pentru a stabili locul unde se plăteşte TVA pentru prestările de servicii şi persoana obligată să plătească TVA pentru operaţiunile economice în care intervine. 

”Potrivit regulilor de TVA, un nerezident este considerat ca având un sediu fix în România dacă dispune de suficiente resurse umane şi tehnice pentru a desfăşura în mod regulat livrări de bunuri sau prestări de servicii. Această regulă identifică sediul fix activ şi este transpusă şi în legislaţia naţională prin definiţia sediului fix. Sediul fix pasiv, respectiv acel sediu caracterizat printr-un grad suficient de permanenţă şi o structură adecvată ca resurse umane şi tehnice care să îi permită să primească şi să utilizeze servicii pentru propriile necesităţi, este un concept  implementat în legislaţia naţională în contextul regulilor generale de impozitare a serviciilor. Astfel, sediul fix pasiv nu a fost preluat ca atare în definiţia sediului fix care identifică situaţiile în care un nerezident se consideră că este stabilit în România din punct de vedere al TVA.”, explică Georgiana Iancu.

Aceasta precizează că, teoretic, înfiinţarea unui sediu fix ar presupune depăşirea unui prag destul de ridicat de condiţionalităţi. 

Practic însă, pentru a stabili dacă o entitate dispune de un sediu fix în România, este necesară o analiză în care intră resursele existente la dispoziţia entităţii nerezidente în România şi nivelul de control exercitat de companie asupra acestora. 

Potrivit reprezentantului EY România, dacă privim practica inspecţiilor fiscale derulate în ultimii ani, observăm că, în realitate, un sediu fix poate fi creat foarte uşor şi, la fel de uşor, stabilită obligaţia de plată a TVA. 

”Autorităţile au ridicat problema sediului fix în cadrul a numeroase inspecţii fiscale efectuate la nivelul companiilor din diverse arii de activitate, precum industria farmaceutică, industria auto, producători/procesatori, chiar şi în domeniul energiei. Au existat, astfel, situaţii în domeniul procesării de bunuri, când autorităţile au considerat că entitatea nerezidentă este stabilită în România printr-un sediu fix, întrucât dispune de resursele umane şi tehnice ale procesatorului, parte afiliată. Cât priveşte domeniul energiei, amintim cazul companiilor nerezidente care au obţinut licenţe de vânzare/cumpărarede energie şi gaze, cu condiţia să deţină o prezenţa juridică în România.”, transmite Georgiana Iancu.

Conform acesteia, în toate aceste situaţii, autorităţile fiscale au considerat că entitatea nerezidentă este stabilită în România printr-un sediu fix, impunând obligaţii fiscale suplimentare de TVA semnificative în sarcina companiilor. 

Specialistul EY România afirmă că, dacă ne uităm la ce se întâmplă în piaţa locală, subiectul sediilor fixe creează un potenţial chiar mai larg de controversă fiscală şi aici amintesc trimiterea în aşteptare în cazul austriac C-931/19 privind închirierea de bunuri imobile sau sesizarea în cazul românesc C-333/20 privind dependenţa unui furnizor farmaceutic de compania afiliată care prestează servicii de marketing, publicitate şi reglementare, în vederea promovării produselor furnizorului şi a creşterii cererii pentru produsele sale.

”Deşi aşteptarea din piaţă este mare, nici chiar ultimele decizii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în cauzele poloneze C-605/12 (Welmory) şi C-547/18 (Dong Yang Electronics) nu au oferit răspunsuri complete. Într-un moment în care sediile fixe reprezintă o prioritate majoră pe agenda inspecţiilor fiscale, devine esenţial pentru contribuabili să-şi (re)analizeze modelele de business, interacţiunea cu diferiţi parteneri de afaceri (fie afiliaţi sau nu) şi prevederile legislaţiilor specifice de reglementare, în special în ţări precum România unde autorităţile au adoptat o interpretare mai largă a sediilor fixe în comparaţie cu interpretarea CJUE şi chiar şi-au extins evaluarea în diferite sectoare de afaceri şi scheme comerciale.”, transmite reprezentantul EY România.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite