Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Ghid pentru viaţa la ţară. Avantaje şi dezavantaje pentru corporatiştii care pot munci de acasă

4
22 Sep 2020 19:58:56
Autor: Afrodita Cicovschi
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Munca de acasă, derulată de mai bine de o jumătate de an de cea mai mare parte a corporatiştilor are atât avantaje, cât şi dezavantaje, punând în balanţă adierea vântului cu aerul condiţionat sau ciripitul păsărelelor versus orele pierdute spre locul de muncă.

O astfel de analiză au efectuat specialiştii, după o temeinică trecere în revistă a obiceiurilor zilnice ale corporatiştilor, rutina zilnică a milioane de oameni ce stau în oraşe aglomerate şi care petrec, potrivit datelor statistice, circa 3.000 de ore pe an doar pe drum înspre sau de la serviciu către casă.
 
Pentru cei care pot să facă o schimbare, Thriveglobal a întocmit o listă a paşilor de urmat.
 

Iată care sunt paşii pe care îi poţi urma:

 
1. Primul pas e, de fapt, şi condiţia principală pentru a te putea muta la ţară: să-ţi permită job-ul să lucrezi de la distanţă. În cazul în care te numeri printre norocoşii care au un job de acest fel, ai undă liberă! Dacă, totuşi, rolul actual îţi solicită prezenţa la birou, fă un inventar al competenţelor tale profesionale şi apoi poţi începe să cauţi joburi project based sau remote pe site-urile de profil. Mulţi profesionişti aleg chiar să devină antreprenori, transformând experienţa lor într-un business de consultanţă. 
 
2. Alege zona potrivită. Poate, în sfârşit, decizi să te muţi în casa bătrânească de la ţară. Dacă nu deţii  astfel de proprietăţi deja, e momentul să începi să te informezi înainte de a face o achiziţie. În acest sens, îţi recomand să cauţi grupurile de Facebook “Orăşeni mutaţi la ţară” ; “Mutat la ţară – viaţa fără ceas” şi să apelezi la înţelepciunea grupului. Vei găsi acolo “veterani” ai acestui stil de viaţă care abia aşteaptă să te lase să înveţi din experienţa lor. De la sfaturi practice despre cum să alegi zona potrivită, sfaturi despre recondiţionarea caselor bătrâneşti achiziţionate până la ghiduri pas cu pas despre cum să-ţi îngrijeşti gospodăria. 
 
3. Pregăteşte-ţi familia pentru tranziţie. Nu e lucru simplu să treci de la facilităţile de la oraş la cele ce lipsesc la ţară. Încearcă să anticipezi ce anume va întrerupe rutina şi ajută-ţi membrii familiei să se pregătească pentru schimbare. 
 
4. Asigură-te că ai o conexiune bună la internet. Evident, e absolut necesară pentru a putea lucra de la distanţă. Însă oricât de bună e acoperirea, este posibil ca, uneori, să rămâi blocat în mijlocul unei şedinţe. De aceea, e indicat să-ţi informezi angajatorul/partenerii/clienţii că lucrezi dintr-o zonă rurală şi să-i avertizezi că e posibil să ai dificultăţi tehnice.
 
5. Networking-ul. O altă schimbare la care vei fi nevoit să te adaptezi e trecerea de la evenimentele de networking la discuţiile în faţa porţii. Însă nu uita de puterea comunităţii! Cunoaşte oamenii din jurul tău şi vezi ce oportunităţi pot apărea în noul tău mediu de viaţă. Ce abilităţi/cunoştinţe ai adus de la oraş şi ar fi utile şi în această zonă? Ce alţi oameni cu care rezonezi mai sunt în zonă şi v-aţi putea conecta? Fii curios şi explorează!  

Avantajele muncii remote… din grădină!

 
Mutatul la ţară a devenit mai mult decât un trend, de când pandemia l-a transformat într-o nevoie autentică. Cert e că săptămânal grupurile de Facebook ce adună pasionaţi de această idee se măresc cu aproximativ cinci sute – o mie de membri. 
 
Dacă eşti printre cei care analizează încă această opţiune, m-am gandit că te-ar ajuta să ştii care sunt principalele avantaje ale muncitului… din grădină!
 
1. Câştigi timp. Am învăţat deja cu toţii, în perioada izolării, că munca de acasă are beneficiile, dar şi capcanele ei. Tentaţia de a sta cu laptopul în braţe mai mult decât e necesar vine la pachet cu oboseala şi lipsa de concentrare pe termen lung, atunci când lucrezi de acasă, prins între “patru pereţi”. Însă, la ţară, tentaţia de a ieşi în curte şi de a te bucura de ce e în jur e irezistibilă. Te asigur că vei avea nişte pauze energizante, culegând cireşe din grădină sau jucându-te cu patrupedul casei.  Să mai menţionez şi zecile de ore pe care nu le mai pierzi în trafic?!
 
2. Productivitatea muncii creşte. Eforturile suplimentare pe care le facem la muncă nu sunt sustenabile pe termen lung. Ne iau din capacitatea de concentrare şi, deşi ne lăudăm că am lucrat 12 ore într-o zi, rezultatele obţinute nu sunt direct proporţionale cu efortul depus. Când lucrezi din curte şi te încarci cu energie în pauzele verzi, ai toate şansele să obţii în şase ore rezultatele ce solicitau înainte opt-nouă ore de muncă la birou. 
 
3. Stimulează creativitatea. E incredibil ce poate mintea ta să creeze atunci când eşti într-un mediu liniştit şi stresul devine doar o amintire lăsată “la oraş”.  Lasă-ţi mintea să se bucure de o bine-meritată pauză şi să creeze spaţiu unori idei inovatoare. Poate e timpul pentru o abordare nouă a problemelor vechi, ce zici?
 
4. Bucură-te de linişte şi concentrare. Ţii minte bormaşina vecinului care pornea în cele mai nepotrivite momente? Şansele să fii perturbat astfel sunt foarte mici atunci când lucrezi de la ţară. Şi, dacă eşti una dintre acele persoane care au nevoie de linişte deplină pentru a se concentra, aici e mediul potrivit pentru a sta focusat asupra sarcinilor tale. 
 
5. Sănătate… că-i mai bună decât toate. Gata cu săritul peste pauza de masă, pentru că e cantina prea departe de birou. O pauză scurtă în grădină şi masa e plină de bunătăţi sănătoase. Şi dacă încă n-ai deprins îndemânarea de a cultiva legume, cu siguranţă ai în sat vecini specializaţi în asta. Aşa că zilele de târg sunt o ocazie nemaipomenită să te aprovizionezi cu alimente proaspete, care să te energizeze pentru şedinţele online.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Ludwig
22.09.2020, 20:49:27

La tara nu insemna in Ilfov sau in jurul marilor orase. Munca de acasa este temporara cu pandemia si nu este in toate domeniile gen constructii, comert nononline etc. Nimeni nu vrea sa lucreze de acasa unde aerul conditionat e pe banii lui si incalzirea la fel. Infrastructura la noi e varza, faci ore intregi in trafic, iarna nu-ti dezapezeste nimeni ulita satului, intarzii cu copilul etc. Deja am colegi ce isi vand casele la tara pentru care au rate si se muta in apartamente comuniste in oras datorita stresului si timpului din trafic. Te trezesti ca nu mai ai ulei de ex, si afara ploua, e omor pe sosele de masini. Asa in oras la bloc, ai iesit urgent la magazinul de cartier si ai scapat. Nu mai zic ca la casa nu ai gaze peste tot, centrale pe lemne cu probleme, se mai opreste curentul etc... Viata la casa este oricum mai scumpa ca la bloc, mai se rupe o tabla si apar infiltrarii, nu poti sta asa....In fine, poate si si frumoasa viata la casa, dar infrastructura de transport la noi e varza. Ideal este sa existe trenuri, nu masini. in strainatate oamenii circula cu transportul in comun ce este ieftin si rapid, la noi e dezastru...

0 (4 voturi)
Constantine Constantine
22.09.2020, 21:39:19

Ar mai fi o intrebare: cum a fost arestul cu domiciliu fortat pentru 2-3 luni cind cu perioada de urgenta: mai bine la bloc sau in casa la tara? La bloc mai ieseai sa plimbi javretul si apoi inapoi in apartament. La tara, in gradina ta puteai sta de dimineata pina seara fara masca si vecini curiosi, aer curat, soare , liniste. Banii de buzunar: la bloc fugeai iute la un bancomat si rezolvai problema, la tara ciuciu bancomate, cel mai apropiat la 25-30 km distanta si de cele mai multe ori nu avea bani, plus ca autoritatile te ardeau la buzunare pentru ac ieseai din localitate. Despre conexiune la internet, nu are sens sa vorbesc: la bloc, cu banda dedicata si viteza arhisuficienta, la tara o biata conexiune pentru care plateai cit plateai si la bloc dar aveai cica 5M (de facto 0,6!) paginile se incarca ca ochii mortului sau daca va amintiti de linia telefonica de acum 25 de ani. Ce sa faca un corporatist care lucreaza de acasa cu asa internet? Viata la casa, la tara, nu e scumpa deloc. Mai un ou mai o gaina batrina care face zeama buna, verdeturi legume si fructe pe gratis, dar ce sa-i faci, nu le poti avea pe toate.

-1 (9 voturi)
Nelus Nelus
22.09.2020, 21:58:22

Articol manipulator marca adevarul, IT-istii au bani de ce sa nu fie si fraieri sa-si ia o baraca pe la tara, sa bage bani in ea, sa o repare, sa bage net, o plasma, sa-si faca baie in casa, sa traga apa, gaze, etc etc. Uite ce frumos ai cheltuit cateva miliarde ca peste 2-3 ani te intorci in Bucuresti ca a trecut pandemia, dar macar ai salvat economia.

-10 (16 voturi)
australis
23.09.2020, 02:37:43

corporatistii lui peste

+1 (1 vot)
Modifică Setările