Ghidul plătitorului de taxe în 2014

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plătitorul de taxe trebuie să fie docil, răbdător şi indiferent la risipa banilor publici
Plătitorul de taxe trebuie să fie docil, răbdător şi indiferent la risipa banilor publici

În România, contribuabilii sunt nevoiţi să cedeze din timpul lor 200 de ore pe an, iar salariaţii trebuie să lucreze şase zile pe lună, respectiv şase ani şi jumătate dintr-o viaţă de muncă, pentru a-şi plăti taxele. În asemenea condiţii, care ne plasează printre fruntaşii Europei (dacă nu ai lumii), ar fi util un ghid de orientare prin hăţişul fiscal. Mai ales că în 2014 taxele vor fi şi mai mari, dar şi mai multe decât în 2013.

Avem de plătit 40 de impozite „la vedere“ şi peste 250 de taxe parafiscale, deci sunt cam tot atâtea cozi şi proceduri de urmat, încât răbdarea este indispensabilă unui bun plătitor.

Plăteşte şi nu cerceta!
În niciun caz, nu întreba, de exemplu, unde se duc banii tăi, ce face statul cu ei, de ce îi risipeşte, cine sunt cei care-i deturnează. Ce dacă doar 1 din 3 lei este folosit în mod judicios, iar restul se scurg în găuri negre ce par imposibil de astupat? Statul te vrea docil şi, dacă se poate, neatent la „detaliile“ cheltuirii banilor publici.

Fii cu un pas înaintea Fiscului!
Legile se schimbă mereu, chiar în timpul jocului, în mijlocul anului, înainte de spartul târgului, cu sau fără sens, cu bună sau cu rea-voinţă. Dacă vrei să te menţii pe linia de plutire, să fii la zi cu toate plăţile, trebuie neapărat să-ţi schimbi strategiile într-un ritm cel puţin la fel de alert şi să anticipezi orice mişcare. Căci Fiscul nu este partenerul, ci adversarul tău în lupta pentru supravieţuire în mediul de afaceri.

Nu te uita peste gard!
Dacă se întâmplă (e un fel de-a spune) ca pe vecinul tău, un evazionist notoriu, să nu-l „calce“ niciodată vreun control, în timp ce la tine e ca-n gară, stai în banca ta. Nu arăta cu degetul, nu te indigna şi nu fă scandal, pentru că distinşilor reprezentanţi ai instituţiilor birocratice nu le place să li se tulbure liniştea. Plus că sistemul este făcut în aşa fel încât nici cel mai silitor contribuabil să nu poată fi în deplină regulă, astfel că s-ar putea ca eventualele reclamaţii la adresa vecinului să ţi se întoarcă împotrivă.

Nu pretinde egalitate!
Dacă întârzii cu banii, meriţi o penalizare de să-ţi meargă fulgii; în schimb, dacă ai de primit vreun ramburs ori vreo încasare pentru lucrările sau serviciile prestate, va trebui să ai răbdare. Să aştepţi luni, poate chiar ani...

Nu te lăuda că eşti bun platnic!
Dacă, în sfârşit, împreună cu mica ta armată de contabili, avocaţi, consultanţi şi alţi specialişti într-ale fiscalităţii, constaţi că eşti la zi cu plata taxelor, păstrează-ţi echilibrul şi mai ales discreţia. Cei care şi-au făcut un titlu de glorie din plata la zi a taxelor şi impozitelor, afişând şi sumele plătite, au picat adesea, printr-o... să-i zicem nefericită coincidenţă, în colimatorul controalelor de tot felul.

Aşadar, statul vrea contribuabili docili, neatenţi la risipa banilor colectaţi, indiferenţi la evaziunea din jur, modeşti şi discreţi, dar în mod special prompţi şi punctuali la plata dărilor şi răbdători la încasarea drepturilor. Pe cârca lor se clădeşte cea mai mare parte a bugetului, pe socoteala lor merg înainte economia şi societatea. Greu de crezut, având în vedere cât de puţin sunt respectaţi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite