Guvernul mai alocă 300 milioane de lei din Fondul de Rezervă pentru PNDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Guvernul a elaborat o hotărâre prin care alocă încă 300 de milioane de lei din Fondul de Rezervă pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) I şi II.

„Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, pe anul 2020, la capitolul 70.01 Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică, titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”, cu suma de 300.000 mii lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, reprezentând credite bugetare, pentru finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală etapele I şi II”, arată un proiect de hotărâre publicat vineri.

Prin Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, au fost aprobate credite bugetare în cuantum de 5,06 miliarde lei, care au fost repartizate astfel:

- 500 milioane lei pentru PNDL etapa I;

- 4,56 miliarde lei pentru PNDL etapa a II-a.

Ulterior, printr-o serie de hotărâri de Guvern s-au mai alocat: 500 milioane lei pentru PNDL I şi II, respectiv 260 milioane de lei pentru PNDL I şi II.

În perioada 2017- prezent au fost incluse la finanţare un număr de 7.265 obiective de investiţii în cadrul PNDL etapa a II-a, cu o valoare de aproximativ 29,39 miliarde lei.

În cadrul PNDL etapa I, din obiectivele de investiţii incluse la finanţare au rămas în execuţie un număr de 1.738 obiective de investiţii pentru care trebuie asigurate fonduri, conform legii, până la finalizarea acestora, fiind necesară suma de 2,81 miliarde lei.

La acest moment, situaţia execuţiei bugetare a bugetului programului aferent anului 2020 este următoarea:

PNDL I – a fost transferată beneficiarilor suma de 488,061 milioane lei lei;

PNDL II - a fost transferată beneficiarilor suma de 4,48 miliarde lei.

„Suma de 300.000 mii lei prevăzută prin prezentul proiect a fi alocată din Fondul de rezervă pentru finanţarea PNDL etapele I şi II asigură continuitatea derulării programului în perioada următoare, prin onorarea solicitărilor de transfer înregistrate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei”, arată proiectul.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite