Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Guvernul reglementează activitatea Uber, Bolt şi Clever

5
25 Jun 2019 15:53:32
Autor: Elena Deacu

Guvernul a adoptat în şedinţa de marţi Ordonanţa de Urgenţă privind reglementarea aplicaţiilor de ride sharing, precum Uber, Bolt şi Clever, a anunţat premierul Viorica Dăncilă.

UPDATE 20.30 Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto sau „Ordonanţa UBER”, aşa cum mai este cunoscută. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a precizat că nu a fost impusă nicio restricţie în ceea ce priveşte preţurile, iar românii vor putea alege cu cine să călătorească.

Acest domeniu nu era reglementat în România de peste cinci ani de zile, a precizat, la finalul şedinţei de Guvern de marţi, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, care a subliniat că avizele s-au obţinut într-un timp record pentru un proiect de asemenea anvergură.

”Bineînţeles că ne-am fi dorit să promovăm mai repede acest act normativ, dar respectarea etapelor destinate consultării şi a celorlalte proceduri legate de promovarea unei ordonanţe de urgenţă, a determinat acestă uşoară întârziere. După ce toţi cei interesaţi au avut posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere în cadrul consultărilor desfăşurate la Ministerul Transporturilor, putem spune că astăzi am finalizat o etapă în reglementare acestui nou domeniu în transporturi. Nu a fost uşor şi sunt sigur că, prin legislaţia secundară ce va fi elaborată, vor fi clarificate toate aspectele ce ţin de această reglementare”, spune Răzvan Cuc.

El afirmă că Ordonanţa de Urgenţă are în vedere definirea activităţilor de transport alternativ, modalitatea de autorizare a platformelor digitale şi a operatorilor de transport alternativ, modalitatea de fiscalizare a veniturilor obţinute în urma acestor activităţi, atât de către conducătorii auto, dar şi de operatorii de transport alternativ, cât şi stabilirea obligaţiilor ce trebuie îndeplinite de platforme sau conducătorii auto.

”Acum concurenţa este liberă, românii vor alege cu cine vor să meargă în călătoriile pe care le vor face în Bucureşti şi în zona Bucureştiului”, a precizat Cuc.

Ministrul a spus că nu a fost impusă nicio restricţie în ceea ce priveşte preţurile.

”Deschiderea şi transparenţa de care am dat dovadă în elaborarea şi promovarea acestui act normativ ne-au permis să ascultăm toate opiniile societăţii civile atât cele care erau pro, cât şi cele care erau contra reglementării acestui domeniu. Cred că ceea ce a rezultat în urma acestui proces este un act normativ care respectă cerinţele existente ale pieţei, dar şi asigură pentru cetăţeni (în calitatea lor de consumatori finali) respectarea standardelor de confort, siguranţă şi calitate”, a adăugat el.

ŞTIREA INIŢIALĂ

„Adoptăm în şedinţa de Guvern de astăzi proiectul de reglementare a serviciilor alternative de transport. Vom stabili o formulă care să asigure transportul pasagerilor în condiţii de siguranţă şi care să încurajeze concurenţa, astfel încât cetăţenii să poată opta pentru servicii de cât mai bună calitate”, a declarat Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern.

Companiile de ridesharing Uber, Clever şi Bolt vor fi obligate să plătească statului o taxă de 50.000 de lei pe an, prevede ultima formă a proiectului de OUG care a fost discutat de Executiv.

Cătălin Codreanu, preşedintele Asociaţiei Coaliţia pentru Economie Digitală, care reprezintă aceste companii, susţinea că proiectul trebuie să fie aprobat cât mai urgent pentru ca lucrurile să poată intra în normal atât din punct de vedere al clienţilor, dar şi al şoferilor parteneri.

Reguli pentru şoferi
 
Proiectul de Ordonaţă de Urgenţă care reglementează platformele de transport alternativ prevede că şoferii care se vor înscrie să furnizeze aceste servicii vor fi obligaţi să aibă un atestat de pregătire profesională şi un certificat de cazier judiciar din care să rezulte că nu au săvârşit, printre altele, infracţiuni cu violenţă, în domeniul circulaţiei sau al traficului de droguri. În plus, fiecare maşină care va fi implicată în ridesharing va fi autorizată de agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române (ARR) pe baza unei autorizaţii de transport alternativ şi va face Inspecţia Tehnică Periodică la fiecare 6 luni.
 
Platforme digitale de ridesharing vor fi avizate tehnic de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), care va emite documentul în termen de 30 de zile lucrătoare de la depunerea documentaţiei complete, iar acesta va fi valabil 12 luni. În fiecare an, companiile vor trebui să achite o taxă de 50.000 de lei la bugetul de stat.
 
Ecuson în parbriz
 
După modelul adoptat de unele ţări occidentale, în trafic, autoturismele acceptate pe platforma digitală vor avea afişat la vedere în partea din faţă şi din spate a autoturismului un ecuson cu o dimensiune de 10 cm x 10 cm, care va conţine numărul de înmatriculare, denumire platformei folosite. Ecusonul va fi emis de ARR, arată hotnews.ro. În termen de 35 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei, MCSI va emite un ordin de ministru cu norme şi proceduri pentru obţinerea avizului tehnic pentru platformele digitale.
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Adrian Panaitescu
25.06.2019, 16:18:31

Pai 50.000 lei putea plati un singur taximetrist drept taxa! Un om care ia salariul de 4000 lei in mana da statului anual inca 4000 de lei. Deci ditai UBER-ul mare multinationala cu activitate globala si cu un milion de masini in Romania da o taxa de 50.000 lei. Pe bune?

+1 (3 voturi)
Andreit1
25.06.2019, 16:57:35

Acea taxa pare sa se refere exclusiv la autorizarea aplicatiei. Salariatii uber platesc, la fel ca toti ceilalti salariati, toate taxele impuse de stat. Uber functioneaza ca orice alta companie din punct de vedere al taxelor si impozitelor, deci banii castigati de stat din activitatea uber reprezinta o suma mult mai mare decat acea taxa.

+1 (3 voturi)
Romanii Spurcati
25.06.2019, 18:12:19

Comentariu considerat abuziv.

Aurelu Flogea
25.06.2019, 17:26:54

A se citi: "lobby-ul taxismekeristilor si-a impus punctul de vedere si cererile la guvern. Pretind urmatoarele de la fraieri:"

+1 (3 voturi)
Romanii Spurcati
25.06.2019, 18:13:11

Comentariu considerat abuziv.