Guvernul şterge datoriile către stat ale unor companii energetice în prag de colaps. Complexul Energetic Hunedoara şi ELCEN, datori cu 1,6 miliarde lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul vrea să şteargă datoriile către stat pe care le-au acumulat producătorii de energie electrică, precum Complexul Energetic Hunedoara şi ELCEN, precizând că altfel poate fi afectată securitatea energetică a ţării. Măsura ar putea fi considerată ajutor de stat şi are nevoie de avizul Comisiei Europene.

Ministerul Energiei a publicat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care propune ca Guvernul să şteargă creanţele bugetare ale producătorilor de energie cu probleme, prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor active funcţionale ale acestor companii.

Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează o modalitate specială de stingere a obligaţiilor fiscale ale operatorilor economici care deţin capacităţi de producere a energiei electrice instalate în Sistemul Electroenergetic National reprezentând active funcţionale energetice, administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală”, arată proiectul de ordonanţă. Măsurile urmează să se aplice până la 31 decembrie 2021.

Ministerul Energiei spune că această ordonanţă este necesară ţinând cont de situaţia economico-financiară dificilă a unor operatori economici, precum Societatea Complexul Energetic Hunedoara şi Societatea Electrocentrale Bucureşti, care deţin capacităţi de producere a energiei electrice cu importanţă deosebită în menţinerea nivelului de siguranţă în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional, respectiv unităţi dispecerizabile.

Potrivit „listei ruşinii” a ANAF, Complexul Energetic Hunedoara avea la finalul anului trecut datorii restante totale de 824.869.973 lei. De asemenea, ELCEN avea datorii restante totale de 826.443.825.

Ordonanţa arată că, la cererea operatorilor economici care deţin capacităţi de producere a energiei electrice instalate în Sistemul Electroenergetic Naţional reprezentând active funcţionale energetice, creanţele fiscale administrate de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se sting prin trecerea în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Energiei a unor active funcţionale energetice, aflate în proprietatea acestora.

„Prin active funcţionale energetice se înţelege totalitatea bunurilor mobile şi imobile aparţinând unui operator economic care deţine capacităţi de producţie a energiei electrice care concură la asigurarea siguranţei sistenului electroenergetic naţional. Activul funcţional energetic reprezintă, de regulă,  o componentă a unităţilor dispecerizabile de producere a energiei electrice”, susţine ministerul. Nu vor putea fi trecute în administrarea statului activele funcţionale energetice pentru care operatorii economici nu deţin licenţe sau autorizaţii de funcţionare aflate în perioada de valabilitate, precum şi cele care nu pot fi autorizate din punct de vedere al protecţiei mediului.

Cererea operatorilor economici va cuprinde o analiză tehnico-economică privind justificarea operaţiunii şi efectele acesteia şi va fi însoţită de avizul favorabil al ministerului de resort, al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi al operatorul de transport şi sistem Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice Transelectrica.

Stingerea creanţelor fiscale se va face la valoarea bunurilor ce intră în componenţa activelor funcţionale energetice, stabilită printr-un raport de evaluare întocmit de către un evaluator independent.

Ministerul Energiei precizează că stingerea creanţelor fiscale prin această metodă poate contribui la asigurarea securităţii Sistemului Electroenergetic Naţional: „Consecinţele negative care pot apărea în situaţia neadoptării măsurilor propuse pot afecta siguranţa alimentării Sistemului Electroenergetic Naţional şi chiar securitatea energetică a ţării, ceea ce justifică existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată”, motivează ministerul propunerea. 

Posibil ajutor de stat

Măsura de ştergere a datoriilor companiilor ar putea fi considerată ajutor de stat. Guvernul va trebui să notifice Comisia Europeană, care va stabili dacă măsura este ajutor de stat.

La finalul anului trecut, Comisia Europeană a stabilit tocmai că producătorul de energie Complexul Energetic Hunedoara a primit din partea statului un ajutor de stat incompatibil, în valoare de aproximativ 60 de milioane euro, prin patru împrumuturi finanţate din fonduri publice. În prezent, România trebuie să recupereze ajutorul ilegal şi dobânzile aferente.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite