Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Importăm puţin şi scump, exportăm mult şi ieftin

7
19 Dec 2016 17:42:35
Autor: Adina Vlad
România se numără printre campionii Europei la exportul de cereale, în special în sezon, întrucât în afara acestuia nu dispune de suficiente spaţii de depozitare FOTO Guliver / Getty Images
România se numără printre campionii Europei la exportul de cereale, în special în sezon, întrucât în afara acestuia nu dispune de suficiente spaţii de depozitare FOTO Guliver / Getty Images

România înregistrează un deficit comercial cu produse alimentare de 254 de milioane de euro după primele nouă luni, deşi cantitatea de bunuri exportate este de peste două ori mai mare decât cea importată.

Deficitul balanţei comerciale (decalajul dintre valoarea importurilor şi cea a exporturilor) cu produse agroalimentare a ajuns la 254 de milioane de euro după primele nouă luni, faţă de un uşor excedent înregistrat în aceeaşi perioadă din 2015, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) la solicitarea Agerpres.  
 
Exporturile au crescut cu 2,7% în primele nouă luni din acest an faţă de perioada similară din 2015, până la 4,322 miliarde de euro, în timp ce importurile au totalizat 4,57 miliarde de de euro, în creştere cu 9,3%, arată datele Ministerului Agriculturii. În plus, în perioada menţionată au fost importate peste 5,9 milioane de tone de produse agroalimentare, însă cantităţile exportate au fost de două ori mai mari, respectiv 12 milioane de tone. 
 
Reiese de aici că România exportă cantităţi mari de produse agroalimentare, dar ieftine, şi importă cantităţi mai reduse, dar mai scumpe. Iar asta pentru că România exportă produse fără valoare adăugată. Este cunoscut faptul că exportăm fructe de pădure şi importăm dulceţuri, exportăm sfeclă şi importăm zahăr. 
 

Cerealele, în topul exporturilor

Statistica Ministerului Agriculturii arată că în topul exporturilor de produse agroalimentare se află în continuare cerealele livrate în spaţiul intra şi extra comunitar, pe primul loc situându-se grâul şi meslinul cu o valoare a sumelor încasate de de 862,86 milioane de euro şi o cantitate de 5,2 milioane de tone. România a ajuns pe locul al doilea în Uniunea Europeană la exportul de grâu şi orz după primele şapte săptămâni ale sezonului. 
 
Ţigările de foi şi trabucurile ocupă locul al doilea cu 577,46 milioane de euro (38.388 de tone), fiind urmate de seminţele de rapiţă – 482,88 milioane de euro (1,29 milioane de tone ), porumb – cu 400,11 milioane de euro (1,81 milioane de tone), seminţe de floarea-soarelui – 256,46 milioane de euro (574.586 de tone) şi orz — 178,18 milioane de euro (1,21 milioane de tone).
 

Importăm carne şi biscuiţi

În ceea ce priveşte importurile, cele mai mari sume sunt achitate pentru carnea de porc proaspătă şi refrigerată – 241 de milioane de euro (141.640 de tone), pentru produsele de patiserie, brutărie şi biscuiţi – 177 de milioane de euro (89.209 tone), grâu şi meslin – 171 de milioane de euro (1,15 milioane de tone), preparate alimentare – 160 de milioane de euro (42.980 de tone), zahăr din trestie sau din sfeclă şi zaharoză chimic pură - 145,2 milioane de euro (376.528 de tone) şi cafea – 140,3 milioane de euro (37.149 tone).
 

Uniunea Europeană, principalul partener

Uniunea Europeană rămâne principalul partener în comerţul agroalimentar al României, în condiţiile în care în primele nouă luni din anul 2016 au fost livrate produse agroalimentare către această destinaţie, în valoare de 2,564 miliarde de euro, şi o cantitate de 4,5 milioane de tone de produse, iar în România au ajuns de pe piaţa comunitară 4,69 de milioane de tone de produse agroalimentare, valorând 3,76 miliarde de euro.
 
În ţările terţe au fost exportate în aceeaşi perioadă 7,53 milioane de tone de produse, în valoare de 1,758 miliarde de euro, şi au fost importate 1,237 milioane de tone produse agroalimentare, totalizând 814,1 milioane de euro.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Dacus Lupus
19.12.2016, 18:27:47

Problema e ca exportam resurse neprelucrate. E singurul mod in care suntem acceptati ca si parteneri. Strainii stiu sa-si inveleasca produsele in ambalaje atragatoare, sa-si faca publicitate, sa le creeze renume, sa inventeze povesti si sa adauge valoare (de multe ori ireala). Noi smulgem din pamant si vindem direct. Pana si cu forta de munca tot asa merge. Altfel nu ne-ar baga astia in seama. Cine ar cumpara zahar, biscuiti sau dulceturi romanesti din UE?

+4 (4 voturi)
daco getul
19.12.2016, 19:38:08

pai exact ca tarile africane,doar aia mai vand materie prima pe nimic

+4 (4 voturi)
Moş Ion Roată
19.12.2016, 20:21:35

Evident, exportam foarte ieftin bustean proaspat taiat, ca asa vrea sasul si importam cherestea la preturi exorbitante, ca asa vrea acelasi mut!

+2 (6 voturi)
IonIon Codreanu
20.12.2016, 10:16:05

Sasul este de doi ani, pădurile aproape că le-am terminat! Nu-i nimeni vinovat pentru prostia și hoția noastră!

+1 (3 voturi)
S G
20.12.2016, 08:05:09

Pai daca am distrus toate fabricile din industria alimentara - la granita cu Ungaria sunt cozi interminabile de tiruri care duc sfecla de zahar peste granita ca noi am distrus toate fabricile de zahar, importam paste fainoase de la Barilla, facute insa cu grau dur romanesc... Dar nici asta nu e problema principala, ci evaziunea fiscala care o fac "marii mosieri" inavutiti de pe urma acapararii terenurilor agricole. Vindem "sub pret" doar in acte pentru a fenta fiscul si "importam" produse de proasta calitate de la vecinii ukraineni de exemplu iar "importatorii" castiga doar din subventii pentru plimbatul barjelor in sus si in jos pe Dunare... Dar ANAF-ul urmareste buticarii si batranicile cu leustean din piata. SRI-ul stie, guvernul stie, toti stim, dar de ce sa distrugem o asa buna "afacere" - care ne finanteaza si campaniile electorale - doar pentru ca baga tara in colaps ? Si nu doar vorba de agricultura - situatia e generala si cu padurile, economia, finantele, etc.

+3 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările