Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Importatorii de legume-fructe, amendaţi. Ce nereguli au descoperit inspectorii ANAF

0
24 May 2022 15:19:18
Autor: Afrodita Cicovschi
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Verificările efectuate de ANAF asupra importatorilor de legume-fructe, comercianţilor şi balastierelor s-au soldat cu amenzi de 2,8 milioane de lei, sigilarea unor depozite şi suspendarea activităţii unor firme.

ANAF, prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, a demarat o serie acţiuni de control operativ. Astfel, în perioada 18-20 mai s-au desfăşurat controale la contribuabili care importă, achiziţionează intracomunitar şi desfăşoară comerţ cu legume-fructe în principalele centre angro din ţară şi la societăţi care extrag nisip şi pietriş (balastiere).
 
“Combaterea evaziunii este unul dintre principalele obiective ale ANAF, precum şi parte din misiunea mea personalã la conducerea acestei instituţii. Acţiuni ferme şi decisive sunt necesare pentru eradicarea acestui flagel al economiei şi pentru a asigura resursele necesare îmbunãtãţirii nivelului de trai al populaţiei”, a afirmat săptămâna trecută preşedintele ANAF, domnul Lucian Heiuş.
 
În primele trei zile, inspectorii DGAF au verificat peste 600 de societăţi din întreaga ţară şi au aplicat sancţiuni în valoare de 2,9 milioane de lei (amenzi şi confiscări), din care:
 
- peste 500 de amenzi contravenţionale în valoare de peste 2,8 milioane de lei
- aprox. 100.000 de lei, sume confiscate în numerar.  
 
Mai mult, şase depozite au fost sigilate, iar marfă de cca. 2,3 milioane de lei a fost indisponibilizată. În cazul a nouă contribuabili activitatea a fost suspendată.
 
Controalele au vizat fiscalizarea veniturilor, inclusiv prin dotarea şi utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale acolo unde exista această obligaţie legală, existenţa documentelor justificative pentru bunurile destinate comercializării, dar şi a formelor legale pentru încadrarea în muncă a persoanelor care participau la activitatea comercială.
 
Principalele fapte constatate de inspectorii DGAF în timpul controalelor au fost legate de neînregistrarea veniturilor obţinute din comercializarea mărfurilor, produse deţinute fără documente justificative, desfăşurarea activităţilor fără îndeplinirea condiţiilor legale de declarare/autorizare.
 
“Plata taxelor şi impozitelor este şi un act de responsabilitate socialã, nu doar fiscală, pentru fiecare dintre noi - de la marile corporaţii, la mici antreprenori, pânã la persoanele fizice”, a mai declarat preşedintele ANAF.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările