Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Impozit zero pe salariul minim. Ce taxe percep alte state europene şi cum vede USR-PLUS revigorarea forţei de muncă

8
14 Nov 2019 06:25:43
Autor: Afrodita Cicovschi

Alianţa USR – PLUS a iniţiat o propunere legislativă prin care salariul minim pe economie ar fi exonerat de la plata taxelor, prezentând spre comparaţie taxele percepute pe salariu în alte state europene.

„Zero taxe pe salariul minim înseamnă scutirea primilor 2.080 de lei din salariu şi aplicarea taxelor şi impozitelor doar pe bucata din salariu care depăşeşte un salariu minim”, explică economistul Claudiu Năsui, amintind că povara fiscală pe muncă în România este foarte ridicată, iar asta mai ales pe munca slab plătită. 
 
„Din salariul unui român, statul ia 10% impozit pe venit, 25% CAS şi 10% CASS. În cazul unui salariu minim, după ce luăm în considerare şi deducerile personale, statul ajunge să ia 41% din salariu. Iar asta nu este tot. Chiar şi după aceste taxe, când ne cheltuim salariul, statul ne mai ia TVA, 19%, şi accize incluse în preţul produselor pe care le cumpărăm. În total, statul ajunge să ne ia peste jumătate din munca noastră”, precizează economistul USR-PLUS.
 
Potrivit statisticilor, România este campioană europeană la sărăcia în muncă. 17,4% dintre românii care au loc de muncă fiind în risc de sărăcie. 
 
„Suntem mult peste al doilea clasat care e la 13,7% şi mult peste media europeană de 9,4%. Dacă ne uităm la aceeaşi statistică în rândul tinerilor, stăm şi mai prost. 28,2% din tinerii care muncesc în ţara noastră sunt în risc de sărăcie, de asemenea, mult peste media europeană care e la 11%”, susţine Năsui.
 
Potrivit acestuia, Zero Taxe pe Salariul Minim rezolvă această problemă prin a creşte salariul net al tuturor românilor şi a permite tuturor românilor să păstreze o parte mai mare din munca lor, creşterea salariului net fiind, practic, o ieşire din sărăcie.
 
Spre comparaţie, economistul a prezentat taxele percepute în alte state europene:
 
Suedia - nu are salariu minim. Zero impozit până la 45.660 euro pe an.
 
Franţa - Zero impozit până la 9.964 euro pe an.
 
Spania - Taxele pe salariul minim sunt de 12,26%. 
 
Germania - Zero impozit până la 9.168 euro pe an. Taxele pe salariul minim sunt de 26,17%.
 
Belgia - Taxele pe salariul minim sunt de 10,16%.
 
Regatul Unit - Zero taxe până la 8.628 lire pe an. Impozit pe venit de la 12.500 lire pe an. Taxele pe salariul minim sunt de 6,36%.
 
Irlanda - Zero taxe până la 352 euro pe săptămână. Taxele pe salariul minim sunt de 24,07%.
 
Italia - Taxele pe salariul minim sunt de 24,31%.
 
Olanda - Taxele pe salariul minim sunt de 36,68%.
 
Austria - Zero taxe până la 6.244 euro pe an.
 
Slovenia - Taxele pe salariul minim sunt de 22,10%.
 
Ungaria - Taxele pe salariul minim sunt de 33,50%.
 
Croaţia - Taxele pe salariul minim sunt de 20%.
 
Polonia - Taxele pe salariul minim sunt de 29,29%.
 
Bulgaria - Taxele pe salariul minim sunt de 22,40%.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

8 Comentarii

Adrian Foangǎ
14.11.2019, 08:03:57

USR a prezentat proiectul, doar ca PNL nu va fi de acord (au si spus asta public). PNL e un fel de PSD cu o foame mai mare in glanda. USR, daca vrea sa faca ceva, trebuie sa intre la guvernare, nu sa stea pe margine si sa faca proiecte pe care nu le pot sustine cu adevarat.

+1 (5 voturi)
sile
14.11.2019, 09:50:46

Nici un venit până la valoarea cosului zilnic nu ar trebui impozitat.

+1 (1 vot)
Mihai Popescu
14.11.2019, 10:01:53

Dar dece nu se reintroduce impozitul progresiv pe venit as cum se prectica in majoritatea tarilor europene si cum a mai fost si la noi in tara ? Asa ar fi fost mai echitabil.

0 (4 voturi)
Neagu Gicu
14.11.2019, 10:12:13

It-isti pe cand vor fi impozitati? Pensiile speciale pe cand vor fi anulate? Impozit progresiv, nimic? Tot se vorbeste de un salariu minim de mizerie cu care nu poti trai de la o zi la alta. De ce nu exista si un salariu maxim? Cei bogati nu platesc impozite, dar cei sarmani sunt taxati. USR = apa de ploaie si vorbe in vant, dar repede fug cand ar trebui sa i-a fraiele tarii.

0 (4 voturi)
geek-a-contra
14.11.2019, 10:47:18

mama, mama , ce bulibaseala.. cind veti inceta sa confundati "salariul" cu "venitul" neimpozabil, respectiv deductia?

0 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (8)