Indicele S&P 500 a încheiat trimestrul al doilea cu cea mai bună evoluţie din ultimele două decenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indicele american S&P 500 a închis marţi în urcare şi a consemnat cea mai mare creştere trimestrială din mai mult de două decenii, susţinut de aşteptările investitorilor că măsurile de stimulare ale guvernului vor contribui la redresarea economiei americane, transmite Reuters.

După un declin de 20% în primul trimestru, care a fost cea mai gravă scădere trimestrială de la criza financiară produsă în ultimul trimestru al anului 2008, indicele S&P a crescut în trimestrul al doilea cu 19,95%, cel mai mare avans trimestrială consemnat după anul 1998, când a avut loc vârful boomului tehnologic.

Creşterile au fost alimentate de măsurile de stimulare fiscale şi monetare fără precedent şi de relaxarea restricţiilor legate de coronavirus.

Cu toate acestea, indicele S&P 500 a scăzut pe ansamblul acestui an cu circa 4%, iar creşterea din luna iunie a fost de numai 2%, din cauza creşterii numărului de cazuri de infecţii cu noul coronavirus, care pune în pericol redeschiderea economiei şi redresarea.

Preşedintele Rezervei Federale Jerome Powell a reiterat marţi că evoluţia economiei ”exte extrem de incertă”.

De asemenea, comentarile făcute de principalul expert al guvernului în boli infecţioase, Anthony Fauci, potrivit căruia nu există garanţii că Statele Unite vor avea un vaccin eficace pentru Covid-19 şi că răspândirea bolii ”s-ar putea agrava foarte mult” reamintesc că redresarea economică ar putea fi de durată.

Marţi, indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,85%, S&P 500 cu 1,54%, iar Nasdaq Composite cu 1,87%.

Indicele Dow a avansat în trimestrul al doilea cu 17,78%, cea mai bună performanţă trimestrială după creşterea de 21,56% consemnată în primul trimestru al anului 1987.

Indicele Nasdaq a urcat cu 30,63%, cel mai mult după avansul de 48,18% înregistrat în trimestrul patru al anului 1999.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite