Industria auto a fost afectată puternic de criza COVID-19. Cele patru scenarii privind evoluţia în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Industria auto din zona euro este pe cale să efectueze un val de disponibilizări

Industria auto se confrunta cu provocări mari şi înainte de apariţia crizei pandemice, precum costurile ridicate cu investiţiile în noile tehnologii, vehicule autonome, soluţii de mobilitate şi conectivitate, lipsa infrastructurii de încărcare şi ţintele ambiţioase de reducere a emisiilor CO2 ale UE.

Acum, ele vin la pachet cu o scădere semnificativă a vânzărilor la nivel global, încetinirea producţiei, lanţuri de aprovizionare afectate şi probleme în asigurarea lichidităţii şi a finanţării, arată o analiză realizată de Daniel Anghel, Partener, Liderul serviciilor pentru industria automotive, PwC România.

Majoritatea fabricilor din industria auto s-au deschis treptat, dar nu funcţionează la capacitate maximă. Distanţarea socială destul de dificilă pe o linie de asamblare, deficitul de forţă de muncă cauzat de concediile medicale sau timpul necesar pentru igienizare sau pentru a aplica alte măsuri de siguranţă influenţează productivitatea firmelor în perioada următoare. Totodată, cererea consumatorilor a scăzut pe termen scurt, ducând la prăbuşirea vânzărilor de vehicule noi, amânarea cheltuielilor pentru întreţinere neesenţială şi neplata creditelor pentru împrumuturi auto, multe dintre acestea fiind datorate companiilor de leasing sau creditare ale producătorilor.

Cele patru scenarii privind evoluţia industriei auto europene în 2020

În acest context, potrivit raportului PwC „COVID-19 Automotive Perspective”, se conturează patru scenarii posibile privind evoluţia industriei auto europene în acest an, care estimează o scădere a producţiei între 10,7% şi 32,6%, iar a vânzărilor de autoturisme între 20,8% şi 38,5%.

  • Dacă deficitul producţiei din lunile februarie - aprilie nu se va compensa, dar îşi revin cererea şi există oferte care să trezească interesul clienţilor, producţia auto din Europa ar putea scădea cu 10,7% până la finalul anului 2020, iar vânzările s-ar diminua cu 20,8%.
  • După ridicarea restricţiilor, guvernele europene au convenit rapid şi au coordonat stimulente pentru vânzări, ca în 2008-2009, care ajută producătorii şi dealerii să vândă stocurile existente de vehicule. Efectele imediate ale schemelor de stimulare asupra volumelor de producţie sunt limitate în cel mai bun caz, dacă nu sunt adaptate la vehiculele ecologice şi cele noi, care să inducă cererea imediată de înlocuire a maşinilor vechi. În aceste condiţii este estimată o reducere cu 26,3% a producţiei în 2020 şi cu 32% a vânzărilor.
  • Producţia se recuperează, însă într-un ritm mai lent, din cauza reţelelor de furnizori deteriorate. Efectele perturbatoare asupra economiei şi furnizorilor duc la o redresare treptată întinsă pe mai multe trimestre. Astfel, producţia auto din Europa s-ar prăbuşi cu 32,6%,  iar vânzările cu 38,5%.
  • După vară, va urma un al doilea val COVID-19, care poate fi stăpânit mai eficient cu măsuri mai direcţionate. Efectul general este structural şi se va extinde şi în următorii ani. În acest scenariu, producţia ar consemna o reducere de 15,7%, iar vânzările ar scădea cu 26,4%.

Cum stă România?

Pentru producţia auto din România, o vulnerabilitate în această perioadă este dependenţa de exporturi, care îşi revin foarte greu, afirmă Daniel Anghel. Exporturile de maşini şi componente auto reprezintă 46,6% din totalul livrărilor externe ale României, iar în primele şase luni ale anului au consemnat o cădere de peste 20%, potrivit Institutului Naţional de Statistică. De asemenea, vânzările de autoturisme înregistrează pe piaţa românească, conform numărului de autoturisme noi înmatriculate, o scădere de peste 34% în primele şapte luni ale lui 2020, faţă de perioada similară a anului trecut.

Măsurile care au fost luate deja de Guvern, cum ar fi sprijinirea şomajului tehnic în perioada stării de urgenţă, rambursarea mai rapidă a TVA şi amânarea plăţii unor impozite, au asigurat o anumită lichiditate companiilor producătoare în această perioadă, potrivit reprezentantului PwC.

În plus, el susţine că autorităţile ar putea să întreprindă un set de măsuri pentru a îmbunătăţi vârsta parcului auto din România, pentru a sprijini vehiculele mai puţin poluante. În acest context, continuarea programului „Rabla”, cu accent pe achiziţia de maşini electrice şi hibride, şi dezvoltarea infrastructurii de încărcare electrică ar fi un plus, afirmă Daniel Anghel.

Pentru multe companii din industria auto la nivel global, criza COVID-19 a evidenţiat problemele care aveau deja nevoie de atenţie şi a căror rezolvare nu mai poate suporta amânare, precum optimizarea gamei de produse şi a portofoliului de investiţii. De asemenea, revizuirea pe termen lung a lanţurilor de aprovizionare este esenţială ca să fie pregătite pentru orice scenariu, în condiţiile în care una dintre principalele preocupări şi vulnerabilităţi rămâne posibilitatea unui al doilea sau al treilea val de pandemie, conchide reprezentantul PwC.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite