INFOGRAFIE Harta canalizării: În trei regiuni din ţară, două treimi din populaţie trăieşte în case neracordate la reţeaua de evacuare a apelor uzate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În regiunile Oltenia, Muntenia şi Moldova, mai mult de 60% din populaţie locuieşte în case care nu sunt racordate la o reţea de canalizare, arată datele privind utilităţile publice de interes local, centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Chiar dacă o locuinţă are fosă septică proprie (vidanjabilă), aceasta nu este consdemnată în statistici ca fiind racordată la o reţea de canalizare, a transmis ieri INS, pentru „Adevărul“.

Statisticile oficiale arată că în Muntenia sunt cele mai multe locuinţe neracordate (67% din populaţie trăieşte în astfel de case).

Regiunea Muntenia este urmată de Modova, cu o pondere de 66,3% a populaţiei care trăieşte în case neracordate, şi Oltenia, cu o pondere de 64,8%.

De cealaltă parte, regiunea Bucureşti-Ilfov are cele mai puţine locuinţe neracordate (18,6%), urmată de regiunile Centru (42,6%) şi Vest (46%).

La nivel naţional, populaţia din România conectată la sistemele de canalizare reprezintă mai puţin de jumătate din numărul total de locuitori ai ţării, în timp ce doar în jur de 45% dintre români au acces la reţele de epurare a apelor uzate, mai arată datele INS.

Astfel, la finalul anului trecut, 47,7% din populaţie avea acces la reţele de canalizare şi 45,7% la reţele de epurare a apelor uzate.

Reţeaua a crescut cu 3.000 de kilometri în 2015

„Lungimea totală a reţelei de canalizare din România, la sfârşitul anului 2015, a fost de 31.702,6 km, din care 22.984,4 km în municipii şi oraşe. Comparativ cu anul precedent, în anul 2015, lungimea reţelei de canalizare s-a extins cu 3.043,1 km (respectiv cu 2.007,2 km în mediul urban şi cu 1.035,9 km în mediul rural)“, se arată într-un raport al INS.

Comparativ cu anul 2014, numărul locuitorilor României cu acces la reţele de canalizare a crescut anul trecut cu 80.000, până la 9,47 milioane, dintr-o populaţie totală estimată de INS la 19,871 milioane de locuitori.

În acelaşi timp, 9,09 milioane de români aveau, la finalul anului trecut, acces la sisteme de epurare a apelor uzate, cu 92.000 mai mulţi comparativ cu finalul anului precedent.

„În anul 2015, activitatea de evacuare a apelor uzate din gospodăriile populaţiei şi din unităţile economice şi sociale, precum şi tratarea lor în staţii de epurare, s-a desfăşurat în 313 municipii şi oraşe şi în 809 comune“, a mai comunicat INS.

Şi reţeaua de furnizare a apei s-a extins

În privinţa reţelei de furnizare a apei potabile, aceasta a crescut cu 2.682 de kilometri la nivel naţional anul trecut, până la 76.945 km, însă statisticienii nu precizează câţi locuitori au acces la sisteme de furnizare a apei potabile în România.

Potrivit ultimelor statistici ale Eurostat, în 2014, 33,3% dintre români trăiau în locuinţe fără toalete în interior, de departe cel mai mare procent din Uniunea Europeană, în condiţiile în care media la nivelul celor 28 de state membre era de 2,6%.

canalizare
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite