Injecţiile de lichidităţi făcute în pieţe de băncile centrale vor readuce aurul în atenţia investitorilor

Ultima parte a anului 2011 nu au fost cea mai fastă perioadă pentru metalul preţios, iar evoluţia acestuia pare a confirma bombardamentul de ştiri şi declaraţii ce vorbesc despre “bula” în care aurul se află. Pentru cei care cred în continuare în potenţialul acestuia însă, mişcarea nu este decât o reaşezare pentru un început de nou trend crescător.

După un trend crescător ce a însoţit criza pe tot parcursul ei, aurul pare a da semne de oboseală, iar cumpărătorii par tot mai puţin hotărâţi. Astfel că, în cea de-a doua săptămână a lunii decembrie, preţul metalului preţios pierdea aproximativ 7%, una dintre cele mai mari deprecieri săptămânale din ultimele aproximativ trei luni.

Aparent, motivele pentru a vinde metalul galben sunt tot mai multe, iar declaraţiile unor investitori specializaţi în plasamente în aur, precum Dennis Gartman – care a anunţat că şi-a închis poziţiile pe acest activ – dau o notă sporită de credibilitate scenariului continuării tendinţei descendente.

Sumele imense de bani injectate în pieţe vor ajunge mai devreme sau mai târziu în pieţele de mărfuri

La o analiză mai serioasă însă situaţia se schimbă, iar pentru asta nu este necesar decât să se încerce găsirea răspunsurilor la câteva întrebări simple. Prima dintre ele ar fi legată de valoarea dolarului American. Este oare actuala valoare de piaţă a dolarului (în raport cu principalele valute) un indicator credibil pentru starea de “sănătate” a acestuia? Este oare problema datoriilor suverane din Europa cu adevărat rezolvată? Cum îşi vor plăti Statele Unite cele 15.000 de miliarde de dolari, cât este datoria lor publică? Ce se va întâmpla cu cele 500 de miliarde de euro pe care BCE tocmai i-a aruncat în pieţe?

Răspunsurile sincere şi de bun simţ la aceste întrebări simple pot conduce la concluzia că aurul nu a părăsit nici un moment trendul ascendent pe care se află, şi că reaşezarea preţului din ultimele luni, când a căzut de la peste 1900 la sub 1600 de dolari pe uncie, nu este decât un moment de respiro în drumul său crescător.

De-a lungul ultimului deceniu, aurul a avut 20 de perioade în care s-a depreciat semnificativ. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în intervalele cuprinse între 12 mai 2006 şi 14 iunie 2006 respectiv între  15 iulie 2008 şi 24 octombrie 2008, când a pierdut câte aproximativ 27%. Prin comparaţie, cele mai puţin ample corecţii au fost de doar aproximativ 7% (fiind înregistrate între: 17 septembrie 2001 – 26 noiembrie 2001; 29 mai 2002 – 1 august 2002; 1 decembrie 2006 – 10 ianuarie 2007 şi 9 noiembrie 2010 – 28 ianuarie 2011)

De-a lungul trendului descendent pe care-l traversăm acum, aurul a pierdut circa 15%

Cea mai recentă perioadă de scădere, adică cea pe care o traversăm acum, şi care a fost începută în luna septembrie, a însumat o corecţie de circa 15%. Altfel spus, ne aflăm în prezent la media corecţiilor înregistrate de metalul preţios de-a lungul ultimului deceniu. Ceea ce poate însemna că o bună parte din potenţialul descendent s-a consumat deja. Mai ales dacă ţinem cont de faptul că de-a lungul anului 2011 am avut nu mai puţin de trei perioade de scăderi semnificative: 9 noiembrie 2010 – 28 ianuarie 2011; 5 septembrie 2011 – 26 septembrie 2011 şi 8 noiembrie 2011 – prezent.
Pe baza acestor date putem spune că o bună parte din scăderi s-au produs deja, iar cel mai rău lucru ce se mai poate întâmpla de aici înainte este o eventuală continuare a trendului descendent până la atingerea minusului de 27% - maximul deprecierilor înregistrate vreodată pe parcursul unui trend descendent, în ultimii 10 ani. O prăbuşire a preţului care nu ar reprezenta în nici un caz un final de trend bullish (trend crescător), ci doar un semnal de panică, fond pe care se poate construi cea mai potrivită strategie pentru achiziţii. Asta pentru că, deprecierile similare, cu peste 27%, înregistrate în 2006 şi 2008, au fost urmate de o nouă perioadă de creşteri, şi mai agresive.

Banca Centrală Europeană îşi aduce aportul la devalorizarea monedelor şi creşterea inflaţiei

Şi în contextul în care până şi Banca Centrală Europeană a capitulat de la pricipiul declarat de nu pune “tiparniţa” în funcţiune (punând la dispoziţia băncilor comerciale bani în cantitate nelimitată la costuri infime şi cu o perioadă de rambursare foarte lungă), pericolul inflaţionist este mai mare ca niciodată. Iar creşterea preţurilor şi deprecierea valutelor, ca de fiecare dată, va readuce investitorii către singurul activ de care şi-a conservat valoarea de-a lungul tuturor perioadelor de restrişte.