Insolenţa şi aroganţa unui limbaj

De la începutul pandemiei provocate de coronavirus (Covid-19) se ştia că, în lipsa unui tratament şi a unui vaccin (generic vorbind) eficace, ne va fi foarte greu să răzbim, să învingem pandemia.

Experimentul cu „imunizarea de turmă”, încercat în unele ţări, a eşuat în mod lamentabil şi peste tot s-a recurs la ceea ce reprezintă reguli de bază: igienă strictă, distanţare fizică (socială) şi purtarea măştilor ca protecţie individuală şi colectivă. Unde oamenii au respectat bine aceste reguli stăpânirea pandemiei a avut mai mult succes. Dar deschiderea economiilor după Marele Shutdown -- deschidere inevitabilă pentru a nu avea colaps generalizat social şi economic şi revenirea oamenilor la o viaţă mai apropiată de ceea ce considerăm normal, impulsionează din nou răspândirea virusului. În Europa, în alte părţi din lume, creşte iar numărul de infectări, se vorbeşte de un val doi al pandemiei, care se vede cu cât intrăm mai mult în sezonul rece.

Lucrurile evoluează în unele locuri în mod dramatic. Madridul intră în carantină, în departamente din Franţa au fost reimpuse restricţii mari, în Germania rata de infectare este cea mai înaltă acum raportată la perioada scursă din aprilie, în Suedia tot astfel raportată începând cu iunie şi lista poate continua. În SUA, situaţia nu este mai puţin dificilă, în timp ce starea medicală a preşedintelui Trump, care a ieşit pozitiv la testul Covid-19, arată de ce respectarea regulilor de protecţie este necesară de sus până jos. În Israel situaţia rămâne tot foarte complicată, cu un nou lockdown impus pentru o perioadă de timp. În România, am trecut cu rata de infectare de 2000 de cazuri zilnic. Peste tot, sistemele medicale sunt sub stres major, iar medicii şi epidemiologii cer de la populaţie respectarea cu stricteţe a regulilor.

Nu aş fi evocat cele de mai sus dacă nu aş fi văzut repetat cu obstinaţie în unele analize că ne-am afla într-o „fază post-pandemie” a ciclului economic. Când am citit prima dată am crezut că este o exprimare nefericită, întâmplătoare. Dar văd că se persistă în unele analize cu această formulare.

Ne aflăm într-o perioadă de revenire a economiilor după Marele Shutdown. Trimestrul trei din acest an consemnează cifre de creştere remarcabile după un declin în trimestrul doi fără precedent în ultimele decenii. Dar este vorba de un rebound firesc, nu de revenire la ceea ce era înainte de izbucnirea pandemiei, mai ales că au loc mutaţii structural adânci, că sunt sectoare încă aneantizate. În plus, ciclul epidemic condiţionează evoluţia economiilor, chiar dacă anticipăm dinamici pozitive în 2021 peste tot în Europa, în SUA şi alte zone din lume.

Situaţia epidemică în deteriorare din numeroase state europene, cifrele privind rata de infectare ce, în nu puţine state iar creşte, noi restricţii impuse de autorităţi – uneori închideri locale totale, nu au cum să fie ignorate de cei care fac analize. A afirma că ne aflăm într-o fază a ciclului economic post-pandemie denotă nu numai deconectare de la realitate, nu numai o interpretare unilaterală a cifrelor, ci şi ceea ce pot fi calificate drept insolenţă şi aroganţă în judecarea faptelor, un limbaj puţin spus nepotrivit, o formă de „rinocerizare” a unui limbaj.

Să ştii că oameni mor, că rata de infectare creşte (când factorul R depăşeşte pragul 1 este indiciu de răspândire în comunitate), că sisteme medicale sunt la limitele capacităţii umane şi logistice de a face faţă la solicitărilor, că sistemele de învăţământ şi viaţa socială/culturală sunt perturbate peste tot în lume, că sunt sectoare economice în prăbuşire şi care nu îşi vor reveni curând şi să persişti în a folosi limbajul amintit este incomprehensibil.

Pandemia a readus în atenţie medicii şi epidemiologii, ştiinţa medicală consolidată; pandemia devoalează cât de periculoase socialmente sunt trufia, ignoranţa, escrocheria profesională. Este tot mai evidentă iresponsabilitatea celor care nu mizează pe ştiinţă, pe cunoaştere. Oamenii raţionali înţeleg că fără ştiinţă, cunoaştere, suntem pierduţi. Iar tot felul de filosofări pe tema limitelor cunoaşterii, mai ales în condiţiile de acum, sunt neavenite. Nu de metafizică şi interogaţii epistemologice avem nevoie, ci de răspunsuri concrete la probleme concrete, mai ales în vremuri de mare vitregie şi suferinţă.

Revenind la limbajul folosit în unele analize economice, bunul simţ, respectul faţă de realitate şi, mai ales, faţă de oamenii care suferă dictează o schimbare. Suntem încă în pandemie!!!