Insolvenţa va lovi marile companii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul cazurilor de reorganizare judiciară va creşte în acest an în rândul marilor firme din retail, imobiliar şi industrie, potrivit Casei de Insolvenţă Transilvania.

Companiile mari vor fi nevoite să ia în calcul intrarea în procedură de insolvenţă pentru că, pe de-o parte, profiturile s-au redus simţitor, iar, pe de altă parte, băncile nu vor mai reeşalona credite, susţin reprezentanţii Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR), companie care deţine o cotă de 25% din piaţa de insolvenţe.

„În acest an, numărul de insolvenţe va fi în scădere, dar va creşte numărul celor importante. Dacă în 2009-2010 au intrat în insolvenţă firme mici, în acest an este rândul companiilor mari", a declarat Radu Lotrean, asociat-fondator al Casei de Insolvenţă Transilvania.

El a mai spus că profiturile în scădere, corelate cu imposibilitatea de a mai reeşalona creditele, vor aduce companiile mari în faţa deciziei de a cere deschiderea procedurii de insolvenţă. „Marile firme vor începe să acceseze procedura de insolvenţă ca un instrument de restructurare", a mai spus Radu Lotrean.

Managementul prost, drumul către faliment

Categorii majore ce se vor confrunta şi în acest an cu situaţii de insolvenţă sunt retailul, imobiliarul şi industria. Pe primul loc în rândul domeniilor care vor furniza cel mai mare număr de insolvenţe este retailul. „Au început să intre în insolvenţă retaileri mari", a completat Radu Lotrean.

Imobiliarul va contribui şi el semnificativ la numărul insolvenţelor deoarece există multe proiecte care au fost demarate în 2005-2006 şi s-au blocat la diferite faze investiţionale, iar acum nu au altă soluţie decât reorganizare judiciară. În prezent, aproximativ 30.000 de companii sunt în procedură de insolvenţă, din care 4-8% reprezintă firme aflate în reorganizare judiciară, iar restul sunt în procedură de faliment, potrivit datelor CITR.

Motivele pentru care firmele au ajuns în procedură de insolvenţă sunt neprofitabilitatea, supraîndatorarea şi managementul prost, a declarat Andrei Cionca, asociat-fondator al CITR. El a mai spus că o altă cauză este faptul că investiţiile din perioada 2006-2007 nu aveau ca principală ţintă profitabilitatea, ci cota de piaţă. „Instalarea crizei din 2008 a demonstrat că acele investiţii nu erau sustenabile. În cazul multor companii, cifra de afaceri a scăzut cu 50%", a adăugat Andrei Cionca.

Îndatorarea excesivă din perioada 2006-2008, bazată pe prognoze nerealiste în contextul crizei economice, a reprezentat un alt factor care a determinat multe companii să ajungă în procedură de insolvenţă, a subliniat Cionca.

Companii în insolvenţă pe regiuni*

Zona          Pondere

Bucureşti şi zonă limitrofă    56,11%
Moldova    8,39%
Oltenia    4,85%
Ardeal    16,36%
Vest        8,18 %
Dobrogea    6,10%
* decembrie 2011

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite