Inspectoratele de Regim Silvic se vor transforma în Garda Forestieră. Noua instituţie va face angajări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tăierile de păduri vor fi supravegheate la sânge de inspectorii Gărzii Forestiere
Tăierile de păduri vor fi supravegheate la sânge de inspectorii Gărzii Forestiere

Hotărârea de Guvern de funcţionare a Gărzii Forestiere, care a luat fiinţă prin transformarea Inspectoratelor Teritoriale de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV), va fi adoptată săptămâna viitoare, iar toate posturile vacante vor fi scoase la concurs, a anunţat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş.

„Săptămâna viitoare vom scoate Hotărârea de Guvern de funcţionare a Gărzii Forestiere, care s-a înfiinţat prin transformarea ITRSV. Acest lucru l-am făcut pentru că este necesar ca în România tăierile ilegale să fie stopate, pentru că din toate înregistrările făcute atât de către Institutul Forestier Naţional, cât şi de Institutul de Statistică, de ITRSV-uri a rezultat că 8,8 milioane de metri cubi se taie ilegal în România”, a declarat Graţiela Gavrilescu, citată de Agerpres.

Toate posturile vacante vor fi scoase la concurs

„În momentul în care HG de funcţionare Gărzii Pădurilor va fi aprobată, la toate ITRSV-urile toate posturile vacante vor fi scoase la concurs, iar acestea vor fi ocupate în urma unor criterii de evaluare extrem de stricte, începând cu testări psihologice, testări de integritate şi partea scrisă“, a spus Gavrilescu.

Urmează Strategia Naţională de Împăduriri

Ministrul a arătat că scopul Gărzii Pădurilor este urmărirea stopării tăierilor ilegale de pădure din România şi nu numai atât.

„Nu urmărim doar stoparea tăierilor ilegale, ci şi reîmpăduririle, la sfârşitul lunii septembrie vom trimite spre aprobare Parlamentului României Strategia Naţională de Împăduriri.
Facem un program integrat în domeniul pădurilor. Am discutat azi cu reprezentanţii ITRSV-urilor şi Direcţiilor Silvice şi le-am spus că în perioada următoare tot ce înseamnă norme subsecvente ale Codului Silvic vor fi aprobate”, a precizat ministrul.

Salarii ca la ANAF

Potrivit conducerii CRSC Vâlcea, angajaţii Gărzilor Forestiere vor primi aceleaşi salarii ca personalul ANAF, iar cota de motorină va ajunge chiar şi la 500 de litri de motorină de maşină.

„Organizarea şi funcţionarea o să fie aceeaşi, Garda Forestieră verifică respectarea regimului silvic în toate structurile silvice de stat sau privat, modul cum se fac tăierile, dacă se împădureşte, dacă au contracte de prestări servicii silvice, proiecte de împăduriri.

În termen de trei luni de la preluare, tot personalul va fi supus la evaluări de integritate făcute la nivel central.

Înfiinţarea gărzilor forestiere presupune şi creşteri salariale, o să fie o salarizare la nivelul celor de la ANAF, vom avea şi noi uniformă, o să fie dotare cu autoturisme corespunzătoare, inscripţionate, cotă de combustibil mulţumitoare, de aproape 500 de litri de motorină de maşină, o să fie dotare tehnică şi umană care să asigure desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor“, a spus Gheorghe Dinucă, comisar şef adjunct în cadrul CRSC Vâlcea, citat de ziare.com

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite