Niţă: Investiţiile pe care partea chineză vrea să le realizeze în sistemul energetic sunt evaluate la 5 miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Investiţiile pe care partea chineză doreşte să le realizeze în sistemul energetic naţional totalizează 5 miliarde de dolari, iar primele contracte ar putea fi semnate anul viitor, a declarat Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, la Summitul China - Europa Centrală şi de Est.

"Unele dintre aceste proiecte sunt în fază avansată de negociere, sper că la anul să se semneze contractele. Sunt evaluate la 5 miliarde de euro doar partea chineză, restul reprezentând aportul părţii române", a afirmat ministrul. Niţă a enumerat proiectele în cauza: reactoarele 3 şi 4 de le Cernavodă, centrală de acumulare prin pompaj de la Tarniţa, o centrală nouă la Rovinari şi reabilitarea a două grupuri la termocentrala Mintia-Deva.

El a precizat că acestea vor duce la îndeplinirea ţintei de reducere a emisiilor de carbon şi de echilibrare a sistemului energetic naţional.

"Dorinţa noastră este să fim independenţi energetic şi să exportăm energie", a anunţat Constantin Niţă. "Ne uităm la experienţa Poloniei în dezvoltarea bursei, deoarece vrem să dezvoltăm o bursă regională pentru energie şi gaze naturale", a mai completat el.

Pe de altă parte, el a mai afirmat că viitoarele proiecte sunt deschise tuturor investitorilor şi că legislaţia europeană va fi acceptată.

Proiectul celor două unităţi nucleare de la Cernavodă costă 6,5 miliarde de euro, potrivit ultimelor evaluări, Tarniţa necesită o investiţie de un miliard de euro, iar noul grup de la Rovinari un miliard de dolari.

Constantin Niţă, la Forumul România-China: Chinezii vor să investească cinci miliarde de euro în sistemul energetic românesc

Citeşte şi:

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite