Ionuţ Mişa: România înregistrează prima creştere economică din UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţumit de estimările prezentate astăzi de INS privind creşterea economică, ministrul Finanţelor a spus că “ţara noastră se situează printre cele mai dinamice economii ale UE”.

Institutul Naţional de Statistică a estimat că PIB a înregistrat un avans de 8,8% pe serie brută şi de 8,6% pe serie ajustată sezonier, raportat la perioada similară a anului trecut. Acelaşi raport menţionează că PIB a crescut în termeni reali cu 2,6% în trimestrul trei faţă de trimestrul doi din anul 2017.

Legat de aceste statistici, ministrul Mişa a comunicat că “România înregistrează prima creştere economică din Uniunea Europeană, iar aceasta reprezintă singura cale pentru îmbunătăţirea nivelului de trai”.

“Situaţia economică a României este incomparabil mai bună decât în anul 2016. În prezent, ţara noastră se situează printre cele mai dinamice economii ale Uniunii Europene, iar direcţia de dezvoltare este apreciată de investitori şi de organismele internaţionale. Aşa cum estimează INS în raportul dat publicităţii astăzi, în primele nouă luni din acest an, economia României a înregistrat o creştere cu 7% pe serie brută şi cu 6,9% pe seria ajustată sezonier”, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa.

La 9 noiembrie 2017, Comisia Europeană a confirmat că, potrivit Prognozei Economice de toamnă din acest an, România urmează să înregistreze o creştere economică de 5,7% în 2017, că ţara noastră se va încadra în ţinta de deficit stabilită şi că investiţiile se vor majora pe baza progresului în implementarea proiectelor finanţate din fonduri UE.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite