„It's still the economy, stupid!” al lui Clinton e la fel de actual şi în România

Oricât de încinsă ar fi în spaţiul public discuţia despre numirile din sistemul de justiţie, marea problemă a României ţine de justiţie socială şi de sărăcie. Iar această problemă nu se poate rezolvă în absenţa unei economii puternice, a unui mediu de afaceri solid şi a mult mai multor locuri de muncă. Orice am face, dacă vrem să ieşim din cercul sărăciei şi subdezvoltării, tot la economie trebuie să ne întoarcem. Cu sau fără Kovesi la DNA.

Astăzi, în România, avem o politică economică; de ce avem însă nevoie este o politică economică naţională. Patriotismul economic vine să răspundă exact ţelului de a  dezvolta o politică economică naţională, coerentă cu o strategie de dezvoltare.

Pledoaria mea este una pentru dezvoltarea de pârghii de politică economică naţională, pentru un stat cu un cuvânt de spus exact în acele domenii esenţiale pentru atingerea dezvoltării. Patriotismul economic este haina pe care o îmbrăcăm mai ales pe vreme de criză, când soluţiile ortodoxe nu mai funcţionează şi când e nevoie de un stat nue neapărat puternic, ci deştept în alegerile şi acţiunile sale.

Patriotismul economic nu e un concept bun de pus în discursuri, ci înseamnă câteva chestiuni esenţiale: consolidarea capitalului bancar românesc, cu CEC bancă pentru IMM-uri şi prin întărirea şi diversificarea rolului Eximbank în sprijinirea antreprenorilor români în căutarea de pieţe externe; înfiinţarea unui fond de investiţii pentru infrastructuri, care să funcţioneze ca o bancă public-privată pentru infrastructurile critice fizice şi intangibile, pentru logistică, transport multimodal, aşa cum fac şi americanii, britanicii sau francezii - resursele bugetului şi banii europeni, chiar folosiţi optimal, nu acoperă nevoia uriaşă de infrastructuri; un fond suveran românesc (cu venituri din privatizare, taxa auto, accize pe alcool sau tutun, taxe din exploatarea resurselor naturale), care să ţintească atragerea de fonduri europene şi încuragarea proiectelor de investiţii locale, susţinerea sistemului nostru financiar atins de criza Euro şi dezvoltarea unor proiecte regionale; folosirea garanţiilor de stat mai echilibrat între atragerea de investiţii străine directe şi sprijinul pentru companiile autohtone; atingerea independenţei energetice şi alimentare.

Vreau să dau câteva exemple despre ce înseamnă acest patriotism economic la firul ierbii, acolo unde se creează locuri de muncă, unde se plătesc taxe şi impozite, unde se plătesc salarii. Vreau să vorbesc despre cum ieşim în întâmpinarea problemelor IMM-urilor, care sunt coloana vertebrală a economiei noastre. Cu 135.000 firme care s-au închis după 2008 şi cu 90.000 insolvenţe în ultimii 5 ani, IMM-urile României, cele care creează două treimi din locurile de muncă din această ţară, sunt în mare suferinţă. Sunt vulnerabile în faţa crizei, nu au pârghii legislative pentru a se consolida, iar accesul la creditare pentru dezvoltare le este practic interzis. 

Ce propun eu pentru a da o gură de aer mediului de afaceri românesc? Printre altele, două chestiuni simple: pe de-o parte, adoptarea unei legi a holdingurilor; pe de altă parte, consolidarea capitalului bancar românesc, prin achiziţionarea de către stat a băncilor de la noi care sunt sucursalele sau filiale unor bănci aflate în dificultate în ţara-mamă.

De patru ani aşteaptă un vot în Parlament proiectul meu de lege privind holdingurile, unul din marile ofuri ale mediului nostru de afaceri. Putem avea această lege într-o săptămână, dacă se mobilizează Camera Deputaţilor. Legea holdingurilor aduce IMM-uri mai puternice, aduce birocraţie mai puţină şi le lasă acestora mai mulţi bani la dispoziţie pentru dezvoltare. Este o lege simplă, o frână pentru falimente, care poate salva şi crea dacă nu sute, măcar zeci de mii de locuri de muncă.

Conform propunerii mele, holdingul va fi o unitate economică unică. Tranzacţiile în interiorul grupului nu vor mai fi taxate, cum se întâmplă astăzi. Impozitul pe profit se aplică holdingului, nu fiecărei societăţi în parte. Dacă unele societăţi au profit, iar altele au pierderi, se calculează impozitul pentru profitul cumulat al companiilor. Tranzacţiilor între societăţile holdingului nu li se aplică TVA. Dispar aşadar multele luni de aşteptare pentru recuperarea acestei taxe. Acelaşi lucru este valabil şi pentru accize. Impozitul pentru dividende se plăteşte şi el o singură dată, pentru tot grupul. În plus, în interiorul holdingurilor societăţile mai puternice le pot ajuta pe cele aflate în nevoie, avansurile, împrumuturile şi creditarea intra-grup realizându-se firesc şi fără plata unor taxe. Acordarea acestor facilităţi fiscale trebuie să fie condiţionată de investirea banilor astfel economisiţi prin legea holdingului.

Starea disperată a multor IMM-uri româneşti este şi consecinţa lipsei de acces la creditare. Sectorul nostru bancar, cu doar 18% capital românesc, are alte priorităţi acum. Lucrurile ar sta cu totul altfel dacă statul ar putea finanţa, prin băncile sale, economia reală şi întreprinderile. Este revoltător că, de exemplu, Europa ne întârzie cu recapitalizarea CEC-ului şi avem datoria să rezolvăm cât mai repede această situaţie. În plus, dacă tot vedem ce se întâmplă în aceste zile cu sistemul bancar din anumite ţări din sudul UE, eu cred că nu trebuie ratat momentul. Putem şi trebuie să cumpărăm ieftin sucursale sau filiale de la noi ale unor bănci din ţări aflate în dificultate pentru a consolida capitalul bancar românesc, pentru a permite creditarea şi pentru a da şansa la crearea de locuri de muncă. Cred că a sosit timpul pentru CEC Bank să iasă la pescuit în mediul nostru bancar.

Aşa cum vedeţi, patriotismul economic înseamnă lucruri foarte concrete. El poate face diferenţa între afundarea în criză şi sprintul spre dezvoltare şi bunăstare.