Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

„Killerul“ de la FMI, negociatorul care a impus României cele mai dure reforme în anii 1996-1998, a revenit la Bucureşti

12
4 Dec 2015 14:19:29
Autor: Dan Străuţ
Poul Thomsen a fost negociatorul FMI pentru România în perioada 1996-1998
Poul Thomsen a fost negociatorul FMI pentru România în perioada 1996-1998

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, o întâlnire cu directorul Departamentului European al FMI, Poul Mathias Thomsen, în cadrul întrevederii fiind discutate "perspectivele pozitive" ale economiei României, dar şi necesitatea continuării reformelor economice. „Adevărul“ vă reaminteşte cine este Poul Thomsen, botezat „Killerul“ de presa europeană pentru măsurile dure pe care le-a impus.

Poul Thomsen a fost negociatorul FMI pentru România în perioada 1996-1998.

Mine închise şi inflaţie galopantă

Thomsen, de origine daneză, a fost unul dintre autorii celui mai dur program de reformă economică impus României de FMI şi Banca Mondială în acea perioadă.

Iată câteva efecte ale acelui program:
- cursul valutar a crescut peste noapte de la 4.000 lei/USD până la 10.000 lei/USD pentru a se stabiliza ulterior la 7.000-8.000 lei/USD;
- guvernul Ciorbea a fost nevoit să înceapă procesul de închidere a minelor, care a costat peste un miliard de dolari;
- s-au întocmit celebrele liste de întreprinderi de stat care trebuiau închise;
- a început procesul de "spargere" a coloşilor de stat din transportul feroviar sau din energie;
- preţul la benzină a sărit în aer, la fel ca şi preţurile la câteva produse de bază;
- inflaţia a urcat, în 1997, la 300% (pe tot anul, inflaţia a fost de 154%, dar în anumite luni a urcat şi la o rată anualizată de 300%);
- dobânzile bancare au sărit practic în aer, ajungând la 150-200% pentru creditele în lei;
- în 1998-1999 România a fost la un pas să intre în încetare de plăţi, o idee care fusese sugerată chiar de FMI.

Din nou în vizită la Bucureşti

Poul Thomsen, care acum este directorul Departamentului European al FMI, se află în vizită în România, programul său cuprinzând întrevederi cu preşedintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloş, guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi alţi oficiali, se arată într-un comunicat al biroului FMI în România.

La Cotroceni, „în cadrul întrevederii, au fost discutate perspectivele pozitive ale economiei României, dar şi unele evoluţii de la nivel european.
De asemenea, a fost evidenţiată necesitatea continuării reformelor economice, în special în privinţa guvernanţei corporatiste şi a calităţii actului administrativ, într-un context de predictibilitate fiscal-bugetară şi financiară“, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Comunicatul nu face nicio referire la discuţiile care au avut loc în luna octombrie între Guvern şi misiunea FMI în România în vederea încheierii unui nou Acord.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

12 Comentarii

Utilizator Adevărul
4.12.2015, 14:52:13

Comentariu considerat abuziv.

Utilizator Adevărul
4.12.2015, 14:54:58

Comentariu considerat abuziv.

JIM BEAM
4.12.2015, 18:52:44

A ,,impus'' Romaniei pt. ca aveam un guvern-PNTCD care statea in genunchi in fatza lui ca si Boc&Basescu mai tarziu..!

0 (2 voturi)
Aiuriel Petrachescu
4.12.2015, 21:15:07

@JIM BEAM: Nu-ti impune nimeni nimic daca nu esti in cacao maximal. Germaniei, Olandei, Finlandei, Suediei, Norvegiei si multor alte state de ce nu le "impune" FMI nimic? Crezi ca aia n-au PNTCD-istii lor? Sau echivalentul Boc-Base? Sunt peste tot, nu te teme! Numai ca tarile carora FMI nu le "impune" nimic sunt tarile care s-au dovedit capabile sa se guverneze, sa se intinda cat le este plapuma, s.a.m.d. FMI si Banca Mondiala sunt insitutii de imprumut in situatii extreme cand nu te mai imprumuta nici dracu'. Uite, de exemplu acu' doi ani, cand guvernul elen a lui Tzipla a vrut sa le demonstreze UE si FMI si tutuLor celor care le cereau sa stranga cureaua ca ei, grecii, sunt in stare sa se descurce singuri. Au iesit voiniceste pe pietele de capital si au incercat sa imprumute bani. Dobanda era fantastica: 33% pe luna, adica in 3 luni iti dublai banii! Credeti ca s-a inghesuit cineva sa-i imprumute? Pe dracu'! In afara de cativa speculanti marunti care si-au zis "am 100 de milioane si o sa risc unul. Daca imi dublez banii, bine, daca nu, n-am pierdut mare lucru". Numai ca grecilor le trebuiau ZECI DE MILIARDE. Asa ca au lasat ciocul mic si s-au dus intins la UE si FMI. FMI-ul iti cere la fel ca cei care administreaza fondurile europene: "iti dau banii astia dar faci aia, aia, aia..." Nu iti da nimeni bani doar pentru ca tu esti baiat bun si pe urma tu faci pomeni electorale, mai dai o sticla de ulei si-o punga cu zahar la unii, mai dai niste contracte grase casei de avocatura "sova si borfasii" s.a.m.d.

+1 (1 vot)
Crisan Horatiu
4.12.2015, 21:53:06

In 1996, romanii, satui de regimul lui Ilici, il votau pe Tap cu cei 15 mii de "specialisti". S-a dovedit cam cine erau cei 15 mii de specialisti si cam ce au facut in perioada de guvernare. S-a dovedit ca nu avem politicieni capabili si cinstiti, in fostele partide de opozitie PNT-CD, PNL, fiind aceiasi politruci ca si PDSR ul iliescian. In conditiile in care de atata reforma gandita cu picioarele romania risca sa intre in incapacitate de plata, logic ca doar noi imprumuturi puteau sa mentina tara pe linia de plutire. Sa nui uitam ca in 90 Iliescu a pensionat anticipat o gramada de romani doar pt a nu trimite in somaj oamenii odata cu falimentarea intreprinderilor comuniste. Dupa viziunea lui Ilici, noi nu puteam avea someri ca tarile vestice. Noi traiam tot dupa principii comuniste. Tampeniile au secatuit bugetul asa ca FMI si-a frecat mainilie de bucurie ca ne poate imprumuta din nou cu dobanda si in conditiile impuse de ei.

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (12)

Modifică Setările