Klaus Iohannis a promulgat Legea offshore. Care sunt principalele modificări prevăzute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Klaus Iohannis FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea offshore. Noul act normativ prevede plata unui impozit progresiv de către producători şi nu impune restricţii privind vânzarea gazelor naturale din perimetrele offshore ale Mării Negre.

„Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 25 mai 2022, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore”, a informat Administraţia Prezidenţială. 

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că odată cu adoptarea legii, prima investiţie de exploatare a resurselor va fi demarată în luna iunie. „Vom crea astfel predictibilitatea şi posibilitatea ca investiţiile atât în exploatarea resurselor offshore, cât şi onshore, să se demareze. Primul proiect va demara luna viitoare, este vorba de investiţiile pe care compania Black Sea Oil and Gas le-a făcut în Marea Neagră şi după întâlnirea de ieri avem certitudinea că la sfârşitul lunii iunie vom avea prima moleculă de gaz extras din Marea Neagră care va intra în sistem”, a explicat premierul. 

Principalele diferenţe şi noutăţi ale Legii promulgate de preşedintele Klaus Iohannis, faţă de vechea lege din 2018:

- Pragul de preţ al gazului: Legea din 2018, care a blocat investiţiile pentru exploatarea gazului din Marea Neagră, stabilea că investitorii plăteau impozit (progresiv) asupra veniturilor suplimentare obţinute din creşterea preţului la gaz, atunci când preţul gazului trecea de 45,71 lei/MWh.

În prezent, în contextul scumpirilor accentuate, preţul real al gazelor este mult mai ridicat.

Astfel, noul proiect de lege stabileşte că producătorii vor plăti impozit (progresiv) suplimentar când preţul gazului va trece de 85 lei/MWh.

Impozitul asupra veniturilor suplimentare va fi tot progresiv, iar cotele vor creşte de la 15% la 70%, în funcţie de preţul de vânzare a gazelor naturale, astfel:

  • 15% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 85 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 100 lei/MWh;
  • 30% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 100 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 115 lei/MWh;
  • 35% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 115 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 130 lei/MWh;
  • 40% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 130 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 145 lei/MWh;
  • 50% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 145 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 160 lei/MWh;
  • 55% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 160 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 175 lei/MWh;
  • 60% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 175 lei/MWh şi mai mici sau egale cu 190 lei/MWh;
  • 70% din veniturile suplimentare obţinute în urma practicării unor preţuri mai mari decât 190 lei/MWh.
  • Deducerile vor creşte de la 30% la 40%

Legea veche din 2018 prevedea că investitorii îşi pot deduce maxim 30% din impozitul pe veniturile suplimentare, pentru investiţiile efectuate în segmentul upstream.

Noua lege creşte cota şi prevede că investitorii îşi pot deduce 40% din totalul impozitului pe veniturile suplimentare.

În plus, a fost eliminată limitarea deducerii investiţiilor pentru calculul impozitului pe profit, pentru a asigura respectarea principiului Codului Fiscal care prevede ca toate sectoarele de activitate să fie tratate uniform. „În prezent, această limitare împiedică operatorii offshore să deducă amortizarea tuturor investiţiilor efectuate, datorând impozit pe profit la o bază impozabilă artificial mărită, fiind astfel discriminaţi comparativ cu restul agenţilor economici”, arată documentul.

Fără restricţii la vânzare: Vechea lege îi obliga pe investitori să vândă pe piaţa din România 50% din gazele naturale obţinute din perimetrele offshore ale Mării Negre.

Noua lege arată că investitorii „au dreptul de a comercializa în mod liber hidrocarburile produse din perimetrele petroliere respective, la preţurile şi în cantităţile determinate de către aceştia, în acord cu legislatia naţională precum si cu principiile Uniunii Europene de piaţă liberă”.

Totodată, investitorii „nu pot face obiectul unor restrictii referitoare la preţ, comercializare, ofertare şi/sau vânzare a hidrocarburilor după data de 31 decembrie 2022, cu excepţia prevederilor legale obligatorii din România precum si ale Uniunii Europene”.

Acest lucru nu se va mai schimba în viitor, deoarece legea prevede că aceste drepturi li se acordă investitorilor „pe toată durata derulării acordurilor petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore şi onshore de adâncime”.

Există o singură excepţie: situaţia de criză energetică sau de distorsiune a aprovizionării cu gaze naturale a României. În această situaţie, Guvernul, prin Hotărâre de Guvern, la propunerea Ministerului Energiei, poate lua măsuri de vânzare cu prioritate în România, a cantităţilor de gaze naturale extrase din perimetrele respective.

Taxele rămân la fel pe toată durata acordurilor: Noua lege prevede că regimul de redevenţe şi regimul fiscal specific nu se vor modifica, indiferent sub ce formă, în favoarea sau în defavoarea investitorilor, pe toată durata acordurilor.

Au fost eliminate cotele obligatorii de angajaţi şi servicii din România: Legea veche obliga investitorii să achiziţioneze bunuri şi servicii de la operatori economici din România şi spaţiul Uniunii Europene. Cel puţin 25% din numărul mediu anual de angajaţi utilizaţi în vederea derulării acordurilor trebuiau să fie cetăţeni români cu rezidenţă fiscală în România.

Aceste prevederi nu au mai fost incluse în noua lege.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite