Latura neagră a muncii de acasă: Deşi mai productivi, angajaţii simt lipsa interacţiunii sociale şi a schimbului de informaţii şi idei cu colegii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrul de acasă este o provocare pentru cea mai mare parte dintre românii care au lucrat remote în contextul epidemiologic actual. Doar 13% dintre ei spun că au spaţiu dedicat activităţii profesionale la domiciliu, la jumătate faţă de nivelul din ţările din Europa Centrală şi de Est (ECE), potrivit unui studiu realizat de Colliers International în ţările din regiune, printre care şi în România.

În acest context, cei mai mulţi se simt izolaţi şi duc lipsa întâlnirilor cu colegii, chiar dacă munca de acasă a însemnat pentru o parte dintre ei un echilibru mai bun între viaţa personală şi cea profesională.

În lipsa unui birou sau a unui spaţiu de lucru dedicat în cadrul locuinţei, 45% dintre români spun că sufrageria este locul principal în care îşi desfăşoară activităţile de serviciu, la fel cum se întâmplă şi în cazul a jumătate dintre respondenţii din Europa Centrală şi de Est. În aceste condiţii, 40% dintre respondenţii spun că întâmpină dificultăţi să lucreze de acasă şi simt că uneori au capacitate scăzută de concentrare întrucât în acelaşi spaţiu îşi desfăşoară activităţile şcolare sau de relaxare şi copiii lor.

De acasă, jumătate dintre respondenţii români la studiul Colliers International recunosc faptul că se simt izolaţi de colegi şi doar 27% se simt în continuare conectaţi la munca de echipă. În schimb, în ţările din Europa Centrală şi de Est este tocmai invers - 62% dintre respondenţi susţin că sunt la fel de conectaţi cu echipa şi dacă lucrează de acasă şi doar 29% se simt izolaţi.

Întâlnirile spontane cu colegii le lipsesc cel mai mult angajaţilor din regiune atunci când lucrează de acasă (68%). În România, 75% dintre respondenţi simt însă mai ales lipsa interacţiunii fizice cu colegii pe parcursul unei zile de lucru. Pentru 67% reprezintă o provocare faptul că nu există o delimitare clară între viaţa de la birou şi doar 42% indică întâlnirile spontane cu colegii printre aspectele care le lipsesc cel mai mult de când lucrează de acasă.

„În viitor, birourile vor prinde viaţă şi ar putea fi reimaginate drept adevărate hub-uri de cultură organizaţională şi identitate, în care biroul va purta rolul de catalizator al întâlnirilor, conectării sociale, organizare de evenimente şi întâlniri, cât şi socializare. Avem în lucru mai multe proiecte de reamenajare în această perioadă şi este cert că tot mai mulţi angajatori regândesc acum structura biroului, respectiv modul în care acesta va fi folosit mai departe de către angajaţi, ceea ce poate însemna redefinirea spaţiilor de birouri aşa cum le ştiam înainte de izbucnirea pandemiei de Covid-19”, este de părere Andrei Voica, Director Project Management & Workplace Consultancy, Office Advisory în cadrul Colliers International.

„Spontaneitatea stă la baza creativităţii şi inovaţiei, întăreşte relaţiile de muncă, lucru care ajută compania să progreseze. Prin contactul fizic cu ceilalţi colegi învăţăm unii de la alţii, împărtăşind experienţă şi cunoştinţe, aspecte care nu pot fi realizate într-un mediu digital. Interacţiunea socială este o parte esenţială a modului în care oamenii întreţin comunităţile”, completează Dominique Bogdănaş, Associate Workplace Solutions Services în cadrul Colliers International.

Echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală s-a îmbunătăţit

Însă, chiar şi în aceste condiţii, românii au continuat să lucreze eficient. Cei mai mulţi respondenţi (ECE - 51%, România- 54%) consideră că au rămas la fel de productivi şi în perioada de lucru la distanţă, iar pentru 21% dintre respondenţii din ţările ECE şi 23% dintre cei din România productivitatea chiar a crescut. Totodată, 44% dintre respondenţii români spun că echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală s-a îmbunătăţit de când casa a devenit şi spaţiu de lucru, procent mai mare decât cel înregistrat în ţările din Europa Centrală şi de Est.

Cele mai multe dintre firmele care pun accent acum pe munca la distanţă aveau deja implementat conceptul „work from home”, din perioadă anterioară pandemiei. Concret, atât la nivelul ţărilor din Europa Centrală şi de Est, cât şi în România, peste 60% din respondenţi au lucrat ocazional de acasă, iar 31% dintre cei intervievaţi în România şi 23% în ţările din regiune spun că nu au lucrat remote deloc înainte de pandemie.

Studiul a fost realizat în perioada martie-aprilie în 25 de ţări în care Collies International operează, prin colectare online de date în rândul a aproape 4.400 de respondenţi dintre care aproximativ un sfert din ţările din Europa Centrală şi de Est.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite