Lecţia de economie. Despre reforma regulilor fiscal-bugetare la nivelul UE

Aderarea la UE şi NATO au fost cele mai bune/eficiente proiecte de ţară postdecembriste pentru ţara noastră. Pe termen mediu, România trebuie să adere la Zona Euro. Totuşi, românii sunt sătui de vorbe, vor fapte concrete, strategii şi programe pentru consolidarea integrării în cele două instituţii ce asigură stabilitate macro, politică, militară şi socială.

În plan economic, Raportul de fundamentare al Planului pentru aderarea la Zona Euro în 2024 şi Planul de acţiuni pentru implementarea efectivă a acestui obiectiv sunt gata de la sfârşitul anului trecut. Le puteţi consulta aici. Sunt documente profesionist argumentate, sunt 434 pagini ce pot constitui exemple de bune practici pentru toate ţările ce vor să adere la Zona Euro. Documentele exprimă un angajament concret al Guvernului României alături de Academia Română şi Banca Naţională a României, partide politice, universităţi, institute de cercetare, sindicate, patronate, ONG s.a. pentru valorile europene şi pentru adâncirea integrării în UE. 

Altfel, mai sunt două săptămâni până la data alegerilor europarlamentare. În opinia mea, dezbaterea trebuie axată pe idei şi soluţii care pe de o parte să mărească viteza de convergenţă a României cu nivelul mediu de dezvoltare din UE iar pe de altă parte, să elimine dublul standard în evaluarea şi implementarea de măsuri de politici publice europene.

Agenda publică suferă puternic de dezbateri consistente pe teme europene din domeniul fiscal bugetar, o nişă de importanţă majoră în noul context european.

Tocmai de aceea deschid astăzi aici o propunere de dezbatere pe teme directe tangente privind contribuţia României la reforma/arhitectura Zonei Euro.

Astăzi aduc în discuţie două teme.

Prima este legată de propunerea privind Reforma regulilor fiscal-bugetare în UE. Eliminarea actualului sistem de reguli şi introducerea unei noi reguli fiscale - rata de creştere a cheltuielilor primare nominale nu trebuie să depăşească rata de creştere a PIB nominal pe termen lung. Regula privind datoria publică la 60% din PIB şi reducerea ei până la acest procent trebuie să rămână. Rata de creştere a cheltuielilor trebuie să excludă, în afară de dobânzi şi clauza de investiţii, cheltuielile cu inovarea cercetarea dezvoltarea, dar şi cheltuielile suplimentare cu înzestrarea militară, mai ales pentru ţările aflate la Granita de Est a UE. În plus, este nevoie de Consilii Fiscale cu adevărat independente, care să colaboreze cu Comisiile de Buget Finanţe din Parlamentele Naţionale, aşa cum prevăd principiile OECD.

Avantaje: Sistemul de reguli propus este mai transparent, mai simplu, uşor de monitorizat, putere anticiclică, incertitudine redusă în măsurare s.a. Regândirea sistemului de reguli fiscale trebuie făcută astfel încât să se asigure o marjă mai mare de dezvoltare şi implicit convergenţă pentru ţările din Est.

Motivaţie şi background. Statistica arată că între 1998 şi 2015 un număr de 16 ţări din 19 au depăşit criteriul deficit bugetar >3% din PIB nu reprezintă decât un alt indiciu important privind nevoia reformării sistemului de reguli fiscale la nivelul UE. Mai mult, după anul 2008 un număr de 24 de ţări au făcut subiectul Procedurii de Deficit Bugetar Excesiv.

În prezent, jumătate dintre ţările UE nu îndeplinesc criteriul datoriei guvernamentale, 14 ţări din UE28 nu îndeplinesc regula fiscală privind deficitul structural în anii 2017 si 2018 cumulativ, 16 ţări nu îndeplinesc angajamentul MTO, iar 10 ţări nu îndeplinesc criteriul reducerii datoriei guvernamentale spre ţinta de 60% din PIB. Regulile fiscale actuale sunt complicate, netransparente, greu de monitorizat şi evaluat, prociclice, cu probleme grave de măsurare.

Sursa: Comisia Europeană, Eurostat, 2019

A doua propunere este legată de Emisiunea de euroobligaţiuni de către BCE. Ar fi nevoie de Risk sharing privind datoriile suverane ale statelor europene (doar pentru datorii noi care să meargă în investiţii în educaţie, sănătate şi inovare).

Avantaje: costuri de finanţare diferenţiate în funcţie de riscul fiecărei ţări, dar suportabile; evitarea intrării în criză de lichiditate a ţărilor din UE; aplicarea la pachet cu Fondul Monetar European ca mecanisme de salvare a ţărilor cu probleme din UE.

Motivaţie şi background. Sistemul actual poate produce pierderi mai mari ţărilor creditoare decât un proiect comun de asumare comună a datoriilor.

Aceste două propuneri ar permite un cadru de dezvoltare sustenabil pentru ţările europene, ar asigura o marjă de investiţii rezonabilă pentru ţările emergente din UE şi ar permite reducerea asimetriilor de modernizare între centru şi periferie. S-ar putea atinge în mod real şi durabil obiectivele de creştere economică inteligentă, sustenabilă şi incluzivă la nivelul economiei europene.