Legea mirosurilor a intrat în vigoare. Amenzile sunt de până la 100.000 de lei. Ce se întâmplă cu gospodinele şi gratargiii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea mirosurilor, care se aplică începând cu data de 16 iulie, prevede amenzi usturătoare atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru companiile care poluează olfactiv.

Potrivit legii, „disconfortul olfactiv” este definit ca fiind „efectul generat de o activitate care poate avea impact asupra stării de sănătate a populaţiei şi a mediului, care se percepe subiectiv pe diferite scale de mirosuri sau se cuantifică obiectiv conform standardelor naţionale, europene şi internaţionale în vigoare”.

Astfel, autorităţile administraţiei publice locale vor avea obligaţia să reglementeze, inclusiv prin interzicerea permanentă sau temporară, desfăşurarea activităţilor generatoare de mirosuri în zonele de locuit, recreere, odihnă, tratament şi agrement şi să controleze preventiv şi la sesizarea publicului activităţile care nu se supun reglementării din punct de vedere al protecţiei mediului. Normele de aplicare ar urma să fie elaborate de autorităţi în maximum 180 de zile de la intrarea legii în vigoare.

Tot prin această lege este introdus şi „planul de gestionare a disconfortului olfactiv – plan de măsuri cuprinzând etapele care trebuie parcurse în intervale de timp prestabilite, care se elaborează de către operatorii economici/titularii activităţilor care pot genera disconfort olfactiv”.

Autoritatea de mediu va putea dispune încetarea temporară sau definitivă a activităţilor care generează disconfort olfactiv, precum şi pentru nerespectarea planului de gestionare a disconfortului olfactiv.

Gospodinele şi gratargiii nu sunt amendaţi 

Cert este că, potrivit iniţiatorilor, legea nu le va afecta pe gospodinele care produc mirosuri pentru că disconfortul olfactiv este definit în lege ca efect al unei activităţi ce are impact asupra sănătăţii. 

„Mirosurile din bucătăria proprie nu produc o afectare a stării de sănătate a populaţiei sau a mediului. Aici este o problemă de civilizaţie a noastră. Eu nu cred că prin această metodologie se va stabili că Poliţia Locală bate la uşa unei doamne care găteşte sarmale. Aici e vorba de înţelegerea noastră cu vecinii. În mod sigur această lege nu va fi folosită cu rea-credinţă. Sunt acele cazuri extreme de vecini care adună în apartamentul lor sau în curţi tone gunoaie. Atunci sigur că legea va interveni”, a declarat Rodica Militaru, vicepreşedintele USR Timişoara, unul dintre iniţiatorii Legii mirosurilor.

Amenzile

Persoanele fizice care nu respectă prevederile Legii mirosurilor pot fi amendate cu sume cuprinse între 7.500 - 15.000 de lei, iar firmele cu 50.000 - 100.000 de lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite