Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Legile lui Zamfir revin în Parlament

1
23 Sep 2019 18:41:45
Autor: Elena Deacu
Daniel Zamfir FOTO Eduard Enea
Daniel Zamfir FOTO Eduard Enea

Preşedintele Comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir, a anunţat luni că a depus în Parlament patru proiecte de lege care vizează protecţia a circa 4 milioane de familii care sunt supuse unor clauze „abuzive”, scrie Agerpres.

„Am depus patru proiecte de legi - legea privind protecţia consumatorului împotriva cesiunilor de creanţe speculative, legea privind protecţia consumatorului împotriva executărilor silite abuzive, legea privind protecţia consumatorului contra riscului valutar în contractele de credite şi legea privind protecţia consumatorului împotriva dobânzilor excesive, acea plafonare a dobânzilor”, a declarat Daniel Zamfir, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, se impune adoptarea „cât mai repede posibil” a acestor legi, pentru a le armoniza nevoilor de protecţie a consumatorilor.

„Legile sunt extrem de necesare pentru că se adresează unui număr de circa 4 milioane de familii care sunt supuse abuzurilor - fie clauze abuzive, fie cu executările silite. Am discutat cu oameni din industria financiar-bancară, cu care am stabilit plafoane la care să ajungă dobânzile, pentru a le armoniza cu nevoile de protecţie a consumatorilor. Ca atare, văd extrem de necesar să le adoptăm cât mai repede posibil", a susţinut Zamfir. "Am stabilit aici, în urma discuţiei cu oameni din industria financiar-bancară, a societăţilor de recuperare, nişte criterii, nişte plafoane la care să ajungă aceste dobânzi, tocmai ca să armonizăm atât nevoile de protecţie a consumatorilor, cât şi să permitem ca sistemul bancar să funcţioneze bine”, a explicat el.

Senatorul a menţionat că proiectele au fost depuse, urmând să intre pe circuitul Senatului, se duc la Consiliul Legislativ, la Consiliul Economico-Social, după care la comisiile parlamentare de specialitate.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Hoher Herman
23.09.2019, 18:56:20

Patru milioane de FAMILII??????? Pai cam asta e populatia Romaniei dupa marea migratie. Ba, daca punem si pirandele cu 10 puradei.......

+1 (1 vot)