Legumele şi fructele româneşti vor fi puţine şi scumpe în acest an. De ce au fost afectate producţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Roşiile timpurii vor fi puţine şi scumpe în acest an, afirmă legumicultorii din judeţul Gajaţi, explicând că, din cauza temperaturilor mici pentru perioada în care ne aflăm, recolta de roşii va fi întârziată cu cel puţin 3 săptămâni.

Acest lucru înseamnă că de Paşte, în pieţe, vor fi mult mai puţine roşii româneşti comparativ cu anul trecut.

Potrivit sursei citate, din cauza frigului legumicultorii din Matca, judetul Galaţi, fac şi acum focul în solarii. Ca să iasă cu legume la piaţă, fermierii aprind noapte de noapte sobele în solariile de castraveţi, vinete, ardei si roşii. Nici unii pomi fructiferi nu o duc mai bine. Cireşii care ar fi trebuit să facă fructe luna următoare nici măcar nu au înflorit în unele zone.

„La acest moment planta de ardei trebuia să fie cam de 50 de cm şi cu fructul cât paharutul, dar la fructificare, deci datorită temperaturii, după cum se vede, este mult mai mică”, explică Ionel Ciocan, legumicultor din Matca, judeţul Galaţi.

Fermierii spun că legumele sunt mult întârziate din cauza oscilaţiilor de temperatură, iar costurile cu asigurarea căldurii în solarii sunt mari.

„Am cheltuială pe foc de 200 de milioane de lei vechi şi o întârziere în producţie”, spune Ionel Ciocan.

Recolta de roşii, întârziată cel puţin trei săptămâni

„La piaţă, de obicei, la perioada asta, erau cornişonul, castraveţii cornişon, de care ştie toată lumea. Nu e producţia care ar fi trebuit să fie la ora actuală. Sunt cumprători, într-adevăr, cerinţă este pe piaţă, dar nu este cantitate, din cauza temperaturilor foarte mici. Şi oamenii se chinuie cu sobe, cu rumeguş, cu lemne, cu ce găsesc”, confirmă primarul din Matca, Gheorghe Marin.

Livezile, date peste cap

Sursa citată menţionează că, şi la fructe este aceeaşi problemă. Alexandru Balint administrează peste 50 de hectare de livadă în satul Berchez, din judeţul Maramureş. Are meri, pruni, piersici, nectarini şi cireşi.

„Eu cred ca toţi pomii sunt afectaţi şi încă suntem la sfârşitul lui aprilie şi am avut numai 2-3 zile cu căldură până acuma. Nu vedeţi piersicii? Au înflorit şi azi ninge! În schimb, la meri nu a apărut încă butonul roz, trebuie să mai aşteptam să vedem dacă au fost afectaţi sau nu au fost afectaţi ”, explică pomicultorul. „Cireşul e compromis anul acesta”, adaugă Alexandru Balint.

Viţa-de-vie nu a fost afectată

Specialiştii speră, în schimb, la o producţie bogată de struguri, spre deosebire de ceea ce se întâmplă, de pildă, în Franţa.

„Aceste (variaţii de temperatură - n.r.) nu au afectat cultura viţei-de-vie. Încă este în perioada de repaus. Acum încep să se umfle mugurii viţei-de-vie”, spune Alina Donici, director de cercetare la staţiunea viniviticolă Pietroasa.

Fenomenul schimbărilor climatice a devansat însă calendarul lucrărilor în agricultură.

Şi calitatea produselor va avea de suferit

Cercetătorii trag şi un alt semnal de alarmă. Aceste schimbări bruşte de temperatură nu afectează doar cantitatea produselor obţinute, ci şi calitatea lor.

„Acum e greu să cuantificăm pierderile, însă vom vedea în vară. Cu siguranţă vor fi pierderi mari de producţie şi ceea ce este important, vom avea şi pierderi în ceea ce priveşte calitatea, deci şi calitatea va avea de suferit, fie că vorbim de speciile legumicole de câmp, care deja acum erau în faza de boboc, ne gândim la varza de sămânţă şi celelalte specii timpurii, pe urmă cultura mare”,  spune Costel Vânătoru, cercetător.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite