Licitaţia pentru achiziţia celor 62 de trenuri electrice pentru distanţe scurte, relansată. Care este valoarea acestora şi pe ce rute vor circula

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook Sorin Grindeanu
Foto: Facebook Sorin Grindeanu

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a relansat procedura de atribuire pentru achiziţia unui număr de 62 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători pe rute suburbane şi regionale, precum şi a serviciilor accesorii privind mentenanţa şi reparaţiile.

Reprezentanţii ARF au transmis luni că a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) anunţul de participare nr. CN1042687, care a fost transmis către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) şi va fi publicat în termen de cinci zile pe site-ul www.ted.europa.eu.

„În acest sens, precizăm că a fost lansată procedura de atribuire în vederea achiziţiei unui număr de 62 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători pe rute suburbane şi regionale, precum şi a serviciilor accesorii privind: mentenanţa şi reparaţiile, instruirea personalului în ceea ce priveşte exploatarea, operarea trenurilor şi a aplicaţiilor software, transportul, asigurarea, punerea în funcţiune şi asistenţa tehnică în perioada de garanţie.

Menţionăm că perioada de mentenanţă şi servicii de reparaţii este de 15 ani, necesară funcţionării respectivelor trenuri. Astfel, contractul de achiziţii are prevăzută o clauză de revizuire, respectiv posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanţă cu încă 15 ani, fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unui act adiţional.”, informează Autoritatea.

Ramele achiziţionate vor fi distribuite tuturor operatorilor feroviari de călători pe baza contractelor de servicii publice care urmează a fi elaborate în conformitate cu prevederile Regulamentului UE 1370/2007, cu modificările ulterioare şi în baza legislaţiei din România.

Valoarea estimată este în intervalul între 3.237.711.753 şi 4.150.288.451 lei, fără TVA.

Contractul este împartit în trei loturi, şi anume:

Lotul 1 – 20 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, de pe rutele Bucureşti N – Ploieşti S – Adjud, Iaşi – Paşcani – Suceava, Bacău – Paşcani, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul 1.044.933.546 şi 1.339.823.526 lei, fără TVA.

Lotul 2 – 23 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, de pe rutele Braşov – Gheorgheni, Arad – Timişoara – Caransebeş, Huedin – Cluj – Bistriţa, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul 1.208.571.156 şi 1.554.592.210 lei, fără TVA.

Lotul 3 – 19 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, de pe rutele Bucureşti N – Ploieşti V – Braşov, Bucureşti N – Roşiorii, Bucureşti N – Bucureşti Obor/Fundulea, Constanţa – Feteşti, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul 984.207.051 şi 1.255.872.715 lei, fără TVA.

Finantarea proiectului va fi asigurată în cadrul Programului Operaţional Transport (POT) pentru perioada 2021-2027, din fondurile alocate sectorului de transport feroviar, cofinanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat.

Durata contractului/contractelor aferente loturilor atribuite va fi de 221 – 222 luni, în funcţie de lotul atribuit. Criteriul de atribuire este dat de cel mai bun raport calitate-preţ. Factorii de evaluare şi ponderea acestora sunt:

• 70% – Componenta financiară;

• 30% – Componenta calitate, din care:

– 9% – Plusvaloare;

– 9% – Program de livrare;

– 12% – Disponibilitatea vehiculelor în perioada de garanţie şi în perioada de mentenanţă.

Procedura de atribuire este licitaţie deschisă, iar modalitatea de desfăşurare este online pe site-ul www.e-licitatie.ro. Orice operator economic are dreptul de a participa la procedura de atribuire în calitate de ofertant individual ori în comun cu alţi operatori economici, inclusiv în forme de asociere temporară constituite în scopul participării la procedura de licitaţie.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 04.07.2022, ora 15.00. Se pot solicita clarificări cu maxim 20 de zile înainte de termenul limită pentru depunerea ofertelor. Ofertele se transmit în limba română, iar moneda de referinţă este RON.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite