Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Locuri de muncă pentru români în UE. Care sunt ţările în care se câştigă cele mai mari salarii

3
15 Aug 2015 13:54:02
Autor: Adina Vlad
Mii de locuri de muncă sunt disponibile pentru români în Uniunea Europeană
Mii de locuri de muncă sunt disponibile pentru români în Uniunea Europeană

Din cauza nivelului de trai scăzut din România în comparaţie cu cel din celelalte state membre ale Uniunii Europene (UE, mulţi români îşi propun să plece să lucreze în străinătate pentru a obţine un salariu mai mare. „Adevărul“ vă prezintă câteva dintre ofertele cu locuri de muncă pentru români în UE, prezentate pe portalul specializat tjobs.ro.

Locuri de muncă pentru români în UE. ANGLIA 

Angajatorii britanici caută muncitori calificaţi, îngrijitori, ospătari, şoferi, medici veterinari români pentru mii de locuri de muncă vacante. Pentru cele mai multe dintre locurile de muncă scoase la concurs contractele sunt pe perioadă determinată, dar salariile sunt semnificativ peste media din România. 
 
Pe site-ul tjobs.ro sunt zeci de anunţuri de angajare pentrub şoferi români în Anglia. Angajatorii britanici caută şoferi pentru TIR, pentru cisterne şi alte autovehicule de mari dimensiuni.  De exemplu, o firmă din Anglia vrea să angajeze 70 de şoferi profesionişti categoria C şi CE pentru diferite locaţii din Marea Britanie şi locaţii din interiorul Londrei (Hatfield, Enfield, Harlow).  Programul de lucru este de minimum 40 ore/săptămâna cu posibilitate de a se efectua până la 60 ore. Salariul net pentru şoferii categoria C+E este de 1.400 de lire sterline în primele trei luni şi între 2000 şi 2.500 de lire după primele trei luni. Pentru şoferii categoria C+E, angajatorul asigură gratuit chiria în primele trei luni. Transportul România - Anglia este asigurat. Salariul brut pentru şoferii categoria C este de 1.800 de lire pe lună. Angajatorul este o companie logistică cu acoperire naţională, de livrare produse în lanţul logistic al celor mai mari supermarketuri şi magazine de amenajare din Marea Britanie şi de livrare de bunuri la domiciliul clienţilor, potrivit tjobs.ro.
 
Compania Brit-Ro recrutează 30 de medici veterinari români, cu o experienţă de cel puţin doi ani, pentru cabinete în Anglia. Cabinetele veterinare pentru care se fac recrutările sunt situate în Londra, Leeds, Cambridge, Weymouth, Norwich, regiunea Hertfordshire, Essex şi Kent. Salariul este de 28.000-35.000 de lire pe an (2.300-2.900 de lire pe lună), cheltuielile pentru locuinţă sunt suportate de angajator şi există posibilitatea de a beneficia de maşină de serviciu. Candidatul trebuie să deţină cunoştinţe de limba engleză la nivel mediu-avansat. 
 
Eurolife Consulting recrutează 100 de asistenţi medicali români pentru clinici private din Marea Britanie, în baza unui contract pe o perioadă determinată de doi ani. Salariul este de 2.000-2.500 de lire pe lună, se asigură cazare contra cost, masă (nu în toate cazurile), transport şi asigurare, potrivit anunţului postat pe tjobs.ro. Programul este de 40-42 de ore pe săptămână, plus gărzi, se fac ore suplimentare în funcţie de necesităţile angajatorului şi se lucrează în schimburi. Candidatul trebuie să deţină diplomă de asistent medical generalist, să cunoască limba engleză cel puţin la nivel mediu şi să nu aibă cazier judiciar. 
 
De asemenea, se recrutează 90 de români pentru poziţia de maşinist utilaje grele, excavatorist. Salariul este cuprins între 12 şi 16 lire pe oră (2.000-4.000 de lire pe lună), în funcţie de experienţă şi de mărimea utilajului. Numărul de ore lucrate este de 50-70 de ore pe săptămână, iar perioada contractului este cuprinsă între 6 luni şi 5 ani. Cazarea şi trainingul sunt oferite de angajator, iar costul acestora va fi dedus din salariu pentru o perioadă de 20 de săptămâni. Candidatul trebuie să aibă o experienţă de cel puţin doi-trei ani pe utilajul pentru care optează, iar limba engleză trebuie cunoscută la nivel conversaţional B1, scris şi vorbit. 
 
Peste 300 de români se pot angaja în Marea Britanie ca bucătari-şefi, cu un salariu de 16.000-22.000 de lire pe an (1.300-1.800 de lire pe lună). Cazarea este asigurată de angajator (costă 30-50 de lire pe săptămână), iar mesele sunt oferite în timpul orelor de muncă. Sunt acceptate şi cupluri. Locurile de muncă sunt în hoteluri de 3-5 stele, restaurant şi baruri. Candidatul trebuie să deţină cunoştinţe avansate de limba engleză, să nu aibă cazier judiciar şi să aibă o experienţă solidă în bucătărie până la nivel Sous Chef sau bucătar-şef în unităţi mai mici. 
 
De asemenea, sunt disponibile peste 300 de poziţii pentru îngrijitori români de persoane la cămin de bătrâni din Bognor Regis din Marea Britanie. Salariu este de la 6,50 lire pe oră, cu minimum 40 ore pe săptămână, iar orele suplimentare sunt plătite în plus. Cazare este asigurată de companie contra cost, iar contractul de muncă este pe perioadă de minimum un an, cu posibilitate de prelungire. Se acceptă şi cupluri.  
 

Locuri de muncă pentru români în UE. DANEMARCA

Pe site-ul specializat tjobs.ro sunt zeci de anunţuri de angajare pentru români în Danemarca: de la doctori şi şoferi pe TIR până la mecanici auto şi dansatoare. 
 
De exemplu, sunt scoase la bătaie pentru români 10 posturi de medici specialişti neurologi, cu cel puţin trei ani de experienţă, care să lucreze în sectorul medical privat sau public. Contractul de muncă este pe o perioadă nedeterminată, salariul variază în funcţie de experienţă între 80.000 şi 90.000 de euro pe an (6.700 şi 7.500 de euro pe lună), se oferă curs de limbă daneză pe o perioadă de şase luni la Budapesta, şase săptămâni de concediu plătit şi transport plătit. În plus, se acordă asistenţă pentru găsirea unui loc de muncă şi pentru partener, dar şi o grădiniţă sau şcoală pentru copii. 
 
Compania Infomunca recrutează 45 de şoferi profesionişti categoria C+E pentru Danemarca. Se transportă marfă în toată Europa, iar programul de muncă este de opt săptămâni pe camion şi trei săptămâni în concediu plătit, potrivit tjobs.ro. Salariul este de 1.500-2.000 de euro pe lună.   
 

Locuri de muncă pentru români în UE. SUEDIA

În Suedia se caută farmacişti români pentru oraşe mici şi comune, salariul fiind cuprins între 2.700 şi 3.100 de euro pe lună. Se acordă curs gratuit de suedeză, contractul este pe minimum trei ani, iar programul de muncă este de 40 de ore pe săptămână, lucrându-se în ture, inclusiv în weekend. 
 
O altă firmă recrutează români pentru a lucra ca şofer în Suedia, într-un parc de distracţii. Acesta trebuie să deţină permis de conducere categoria B+C şi să efectueze transportul atunci când parcul de distracţii îţi mută locaţia. Salariul este de 35 de euro/zi, plata de face săptămânal (700-850 de euro pe lună), se asigură masa şi cazarea în rulote/vagon de circ.  
 

Locuri de muncă pentru români în UE. FINLANDA

Potrivit anunţurilor de pe tjobs.ro, pentru Finlanda sunt disponibile 10 locuri de muncă pentru postul de supervizor vopsitori industriali. Pentru aceştia, se cere experienţă de minimum cinci ani, se asigură echipament de lucru, iar oferta salarială este potrivit Acordului Colectiv de Muncă reglementat de legislaţia finlandeză.
 

Locuri de muncă pentru români în UE. SPANIA

Potrivit anunţurilor de pe tjobs.ro, pentru Spania este disponibil un loc de muncă pentru inginer vamal, în oraşul Gijon. Se cere experienţă de minimum cinci ani în domeniu şi cunoaşterea foarte bună a limbii engleze. Salariul net variază între 1.600 şi 2.500 de euro pe lună. 
 
Tot pentru Spania sunt recrutaţi români pentru post de sudor, lăcătuş, cazangiu sau mecanic pe un şanţier naval. Pentru toate aceste locuri de muncă se cere experienţă în domeniul naval. Se oferă salariu net de 2.000 de euro pe lună, cu posibilitatea de a câştiga suplimentar prin efectuarea de ore suplimentare. Se oferă asigurare medicală, cazare şi echipament de lucru, potrivit anunţului de pe tjobs.ro. 
 

Locuri de muncă pentru români în UE. ITALIA

Pe site-ul tjobs.ro sunt zeci de anunţuri de angajare pentru şoferi români profesionişti în Italia. Se cere experienţă de cel puţin doi ani în transportul internaţional al mărfurilor, permis categoria B, C, E, card tahograf digital, atestat ADR, avize medicale şi psihologice valabile, iar limba italiană să fie cunoscută la nivel mediu. Salariul este de 1.800 de euro pe lună. 
 
Se caută foarte mulţi români care să lucreze în turism – hoteluri şi restaurante, personal calificat sau necalificat. De exemplu, se recrutează pentru un restaurant 15 ospătari şi ajutori de ospatar, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, pentru un salariu de 700-900 de euro, plus cazare şi masă asigurată de angajator. Perioada contractuală este de trei-şase luni, cu posibilitate de prelungire.     
 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Pârşu
15.08.2015, 15:31:38

Nu merita mai rumanilor sa va duceti sclavi la Italia sau Spania ..... ramaneti in tara voastra si ajutati-o sa creasca si sa infloreasca!

+1 (5 voturi)
Gavrila
16.08.2015, 01:41:37

Comentariu considerat abuziv.

Gavrila
16.08.2015, 01:42:29

UE la toata familia voastra de mujici