Mai multe firme cer insolvenţa Blue Air

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi furnizori şi creditori cer insolvenţa companiei aeriene low-cost Blue Air pentru  neplata unor datorii, potrivit datelor publicate pe site-ul oficial al Tribunalului Bucureşti.

Printre firmele reclamante se numără compania de leasing operaţional AWAS, de unde operatorul a închiriat o aeronavă, KG Aircraft Rotables, firma care se ocupă de furnizarea şi reparaţia componentelor rotative ale avioanelor, sau banca americană Wells Fargo Bank.

Contactaţi de „Adevărul", oficialii Blue Air au declarat că în peste 99% dintre cazuri s-a ajuns deja la o înţelegere cu firmele care au depus plângeri.

„Spre exemplu, vineri, în urma întâlnirii cu AWAS s-a decis la renunţarea acţiunii în justiţie în urma unor negocieri. La fel se va proceda şi cu restul furnizorilor, în cel mai scurt timp, astfel încât toate dificultăţile să se soluţioneze într-o manieră cât mai avantajoasă pentru toţi cei implicaţi. La Tribunalul Bucureşti, orice proces programat va fi afişat şi după momentul soluţionării conflictului, chiar dacă procesul nu a avut loc, cum este cazul procesului programat cu AWAS, care nu va avea loc", au declarat, pentru „Adevărul", oficialii Blue Air.

Totodată, reprezentanţii operatorului susţin că întreaga industrie aeriană este afectată de criza financiară, dar şi de norul de cenuşă provocat de vulcanul din Islanda. „Întreaga lume a aviaţiei se confruntă cu un blocaj financiar, generat de o dublă provocare. Mai întâi, nu este un secret faptul că economia mondială se află într-un blocaj financiar. De asemenea, erupţia vulcanică din Islanda a cauzat pierderi uriaşe pentru majoritatea operatorilor aerieni din lume. In urma discutiilor avute de ERAA(European Regions Airline Association) si ELFAA(European Low Fares Arline Association), asociatii din care face parte si Blue Air, impreuna cu comisarul responsabil cu transporturile din Comisia Europeana s-a decis ca fiecare companie aeriana sa trimita sesizari guvernelor proprii si catre Comisia Europeană", au punctat reprezentanţii Blue Air.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite