Mariana Gheorghe a renunţat la şefia OMV Petrom, după mai mult de 10 ani. Cine îi preia mandatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mariana Gheorghe
Mariana Gheorghe

Mariana Gheorghe a renunţat marţi la şefia OMV Petrom, funcţie pe care o deţine de peste 10 ani, urmând să îi ia locul Christina Verchere, actualul preşedinte regional - Asia Pacific al companiei petroliere britanice BP.

Înainte de şedinţa Consiliului de Supraveghere de astăzi, Mariana Gheorghe a renunţat la mandatul de Preşedinte al Directoratului şi CEO al OMV Petrom. Ea deţinea această funcţie începând cu 15 iunie 2006. Renunţarea va deveni efectivă la momentul în care succesoarea va prelua funcţia, cel mai târziu pe 20 mai 2018.   

Despre această decizie, Mariana Gheorghe a declarat: „După 12 ani extrem de intenşi petrecuţi la OMV Petrom, consider că este momentul să renunţ la această funcţie şi ca Christina Verchere şi o nouă generaţie de lideri să continue construcţia unei companii puternice. Sunt onorată că am fost implicată în transformarea OMV Petrom şi în dezvoltarea potenţialului său de creştere”.

 „În şedinţa de astăzi, Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom S.A. a numit-o pe Christina Verchere (46) în funcţia de Preşedinte al Directoratului şi Director General Executiv (CEO) al OMV Petrom. În conformitate cu Actul Constitutiv al OMV Petrom, numirea a fost făcută pentru perioada rămasă din mandatul Marianei Gheorghe, respectiv până pe data de 16 aprilie, 2019. Christina Verchere a acceptat numirea şi va prelua poziţia în funcţie de disponibilitate, cel mai târziu începând cu 21 mai 2018”, se arată într-un comunicat transmis de companie.

Christina Verchere

Rainer Seele, Preşedinte al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, susţine: „Christina Verchere este un lider de excepţie în domeniul de ţiţei şi gaze, cu o remarcabilă înţelegere a industriei. Suntem încântaţi că se va alătura Grupului OMV ca CEO al celei mai importante subsidiare, OMV Petrom SA. Selectarea Christinei Verchere a avut loc după o evaluare complexă şi detaliată a candidaţilor externi şi interni, condusă de Consiliul de Supraveghere. În ultimul deceniu, OMV Petrom a devenit o companie internaţională competitivă şi foarte profitabilă sub conducerea Marianei Gheorghe. Ne exprimăm recunoştinţa pentru performanţa solidă şi leadership-ul Marianei Gheorghe, pe care aceasta le-a dovedit faţă de OMV Petrom în ultimii 12 ani”.

Christina Verchere, desemnată CEO şi Preşedinte al Directoratului OMV Petrom, despre numirea sa: „OMV Petrom este o companie remarcabilă, cu un potenţial imens, cu expertiză extinsă şi angajaţi de primă clasă. Sunt încântată să-mi asum această responsabilitate şi entuziasmată în ceea ce priveşte mutarea la Bucureşti”.

Christina Verchere şi-a început cariera în 1993, după finalizarea studiilor în Economie la Universitate Aberdeen, Scoţia şi a lucrat peste 20 de ani într-una din cele mai mari companii de petrol şi gaze, unde a deţinut numeroase poziţii de conducere, în Marea Britanie, SUA şi Canada. Începând din 2014, a ocupat funcţia de Preşedinte regional pentru Asia Pacific, în Jakarta, Indonesia.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite