Media generală a scumpirilor se va apropia de zero în februarie, după care va începe să urce, anticipează BNR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rata anuală a inflaţiei – media generală a scumpirilor – se va plasa sub nivelul minim al intervalului de variaţie, respectiv 1,5%, până la finalul lunii septembrie a acestui an. Punctul cel mai de jos ar putea fi atins în februarie, când se va apropia de zero, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, în cadrul conferinţei de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflaţiei.

Evoluţia astfel anticipată s-ar datora, în opinia conducerii BNR, în principal preţurilor scăzute la ţiţei pe plan internaţional şi embargoului impus Rusiei, care duce la redirecţionarea pe piaţa din România a unui surplus de mărfuri alimentare.

Efect de bază nefavorabil în lunile de primăvară

"Traiectoria proiectată prevede plasarea ratei anuale a inflaţiei sub limita inferioară a intervalului de variaţie din jurul ţintei centrale până la finele trimestrului III 2015, urmată de reintrarea în interiorul acestuia, în trimestrul următor, şi de menţinerea la valori inferioare ţintei centrale de 2,5% până la orizontul prognozei (finalul anului 2016 – n.r.).
Punctul cel mai de jos al inflaţiei este prevăzut a fi în februarie, după care, datorită efectului de bază, chiar dacă creşterile lunare vor fi extrem de mici, vom avea creşteri ale indicilor", a explicat guvernatorul BNR.

Potrivit estimărilor BNR, în ianuarie 2015, inflaţia anuală va fi în jur de 0,3%, iar în februarie este de aşteptat ca indicele să se ducă spre zero.

În plus, pentru întregul an 2015, banca centrală estimează că rata inflaţiei va depinde în mare măsură de efectul de bază.

"În vara anului trecut am avut creşteri negative sensibile. În consecinţă, s-ar putea să avem următorul scenariu: creşteri lunare zero, în schimb, datorită efectului de bază care acţionează invers, indicele să crească cu negativul din anul precedent.
Şi aceasta este principala motivaţie a curbei de inflaţiei: efectul de bază", a explicat Isărescu.

Riscurile inflaţioniste vin din Grecia

Potrivit Raportului trimestrial asupra inflaţiei, cauzele de abatere în sus a inflaţiei de la traiectoria stabilită de banca centrală ar putea fi volatilitatea fluxurilor de capital adresate economiilor emergente, în contextul reamplificării tensiunilor geopolitice, perspectivele de evoluţie ale economiilor zonei euro (în contextul situaţiei din Grecia) şi ale celor emergente majore.

De asemenea, un risc de creştere peste aşteptări a preţurilor de consum vine, potrivit BNR, din incertitudinile privind implementarea fermă şi consecventă a setului de reforme structurale şi de măsuri convenit cu instituţiile internaţionale (UE, FMI şi BM).

Ieftinirile vin din agricultură şi piaţa petrolului

Guvernatorul BNR a amintit că, la finalul anului 2014, inflaţia s-a situat cu mult sub limita inferioară a intervalului de variaţie, în special din cauza scăderii cotaţiilor la ţiţei pe plan internaţional, cu mult peste aşteptările principalilor observatori ai preţurilor pe plan internaţional.

Un alt factor care a dus la scăderea indicelui preţurilor de consum este cel legat de preţurile volatile (legume, fructe, ouă), care au scăzut datorită producţiei agricole bune dar şi importurilor de produse alimentare redirecţionate pe piaţa din România din cauza embargoului impus Rusiei.

În plus, alţi factori care au contribuit la scăderea inflaţiei au fost efectul de bază favorabil la nivelul preţurilor administrate, cererea încă scăzută, expectaţiile inflaţioniste tot mai reduse şi inflaţia tot mai mică din ţările europene. În schimb, la creşterea preţurilor de consum în 2014 a contribuit deprecierea leului faţă de dolarul american.

"Anticipaţiile inflaţioniste se situează în jurul ţintei de 2,5%, ceea ce înseamnă că percepţia publicului este că această supraperformanţă a inflaţiei (scăderea sub intervalul de variaţie) este un lucru temporar", a explicat Isărescu.

BNR a revizuit, recent, prognoza de inflaţie pentru 2015 de la 2,2% la 2,1%, iar pentru finalul anului 2016 a anunţat o prognoză de 2,4%. Ţinta staţionară pe termen mediu este de 2,5% plus/minus un punct procentual.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite