Meyer, Fondul Proprietatea: România are şansa unică de a străluci anul acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Johan Meyer susţine că România are şansă unică de a străluci anul acesta.
Johan Meyer susţine că România are şansă unică de a străluci anul acesta.

2020 poate să marcheze, într-adevăr, o schimbare pozitivă pentru ţara noastră, iar România are şansă unică de a străluci anul acesta, în special în sectoare precum energetic şi turismul, arată o analiză realizată de Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments Sucursala Bucureşti şi Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea.

Potrivit lui, la 30 de ani de la căderea regimului comunist, România pare să fie bine ancorată în valorile europene şi pe o cale clară de dezvoltare economică. Chiar dacă anumite probleme persistă în ceea ce priveşte cea de-a doua chestiune, România are ocazia să înceapă noul deceniu cu dreptul, lăsând în urmă controlul daunelor din anii precedenţi. Mesajele noului guvern cu privire la numeroase probleme de interes pentru investitori, de la abrogarea legislaţiei dăunătoare şi promovarea listărilor, la încurajarea guvernanţei corporative şi a transparenţei companiilor de stat, sunt primii paşi pentru ca ţara să îşi recapete credibilitatea ca partener de afaceri şi destinaţie de investiţii de încredere.

„Aşadar, poate 2020 să marcheze, într-adevăr, o schimbare pozitivă pentru România, după un 2019 aglomerat şi extrem de confuz? Răspunsul simplu este da. Există consens că România va avea al şaptelea an consecutiv de creştere economică, de 3,6% din PIB. România are şansă unica de a străluci anul acesta, chiar dacă rata creşterii economice încetineşte în comparaţie cu anii anteriori. Cu toate acestea, există câteva condiţii cheie pentru ca acest lucru să se întâmple”, afirmă Meyer.

Cuvântul anului: prudenţă

Cu un deficit bugetar estimat în mod optimist de către Guvern la 3,6% din PIB pentru 2020, în contrast cu aşteptările mai moderate ale Comisiei Europene, Guvernul va trebui să fie foarte prudent cu cheltuielile, recomandă reprezentantul GP. Potrivit lui, acest lucru presupune ca acesta să evalueze cu atenţie creşterea pensiilor, să se concentreze asupra îmbunătăţirii eficienţei ANAF în colectarea impozitelor şi să se asigure că întreprinderile de stat funcţionează la un nivel optim de rentabilitate, deoarece acestea contribuie prin impozite şi dividende la bugetul de stat.

„Guvernele anterioare au permis o rată rapidă de creştere a salariilor în sectorul public, ceea ce, fără surprindere, a creat o presiune semnificativă asupra bugetului de stat. Cheltuielile salariale au crescut cu 19% în primele 11 luni ale anului 2019, comparativ cu anul precedent şi s-au dublat în ultimii cinci ani. Deşi este adevărat că o creştere a salariilor în sectorul public a contribuit la îmbunătăţirea puterii de cumpărare a românilor, aceasta a însemnat, totodată, că dezvoltarea economică a fost susţinută în principal de consum, în timp ce celelalte componente ale creşterii PIB-ului au stagnat.

În paralel, sectorul privat încearcă să atragă angajaţi în timp ce se confruntă cu un deficit de forţă de muncă şi concurează împotriva unui sector public din ce în ce mai generos. România ar trebui să abordeze cu atenţie această situaţie, deoarece riscă să-şi erodeze avantajul competitiv. Totuşi, orice provocare vine cu o oportunitate: România ar putea redirecţiona forţa de muncă de la companii şi zone ineficiente ale economiei în alte domenii mai productive, fără a fi nevoită să recurgă la importul de forţă de muncă.

Aşadar, s-ar putea spune că prudenţa este necesară peste tot. Cu o singură excepţie: România trebuie să profite la maximum de fondurile UE disponibile şi să nu omită niciun domeniu. Încurajăm puternic guvernul să iniţieze investiţii publice productive şi să acceseze fondurile UE, oriunde este posibil”, susţine Meyer.

Depăşind unele dintre durerile de cap din 2019: OUG 114/2018, 0 listări, declasarea S&P

Fondul Proprietatea consideră că abrogarea infamei OUG 114 este un bun început pentru repararea daunelor cauzate percepţiei României ca destinaţie atractivă de investiţii. Măsura ar trebui să fie însoţită de asigurarea stabilităţii şi predictibilităţii în zona legislativă şi cea de reglementare, astfel încât companiile să poată face din nou investiţii pe termen lung, cu încredere.

„Suntem încurajaţi de faptul că Guvernul face afirmaţii corecte şi îşi ia angajamente potrivite, nu doar în ceea ce priveşte ordonanţa, ci şi guvernanţa corporativă şi transparenţa în companiile deţinute de stat, precum şi prin faptul că îşi exprimă dorinţa de a lista companii precum Hidroelectrica şi Aeroporturi Bucureşti. Cu toate că acest lucru este pozitiv, beneficiile tangibile se vor materializa doar atunci când aceste angajamente vor fi urmate de acţiuni. Banii obţinuţi ar putea fi utilizaţi în alte domenii ale economiei, de exemplu la co-finanţarea proiectelor pentru accesarea fondurilor UE. În plus, este de remarcat faptul că IPO-urile pot atenua deficitul de cont curent prin creşterea fluxurilor de investiţii în ţară şi ajuta România să atingă în sfârşit statutul de piaţă emergentă conform indicelui MSCI.

Declasarea ratingului ţării de către Standard & Poor, la sfârşitul anului trecut, părea să pună pecetea pe o perioadă marcată de o serie de greşeli şi ghinioane de natură economică. Totuşi, dacă Guvernul este suficient de prudent în cheltuieli şi eficient în colectarea impozitelor, există posibilitatea de a recâştiga un rating mai favorabil”, declară Meyer.

Cine va străluci anul acesta

FP se aşteaptă ca sectorul energetic să funcţioneze bine în acest an, în special după abrogarea OUG 114/2018 şi dereglementarea ulterioară a pieţei, care va determina companiile să investească în operaţiuni locale, având o perspectivă clară de generare de profituri. Ceea ce rămâne important este ca autorităţile să definească în mod clar consumatorii vulnerabili şi să se asigure că cei clasificaţi ca atare nu sunt susţinuţi prin instrumente stângace, precum OUG 114, care se aplică întregii pieţe.

„Autosuficienţa României în ceea ce priveşte gazul este critică, iar proiectele din Marea Neagră reprezintă un instrument esenţial pentru obţinerea acesteia. Încurajăm forţele politice şi alţi stakeholderi să agreeze asupra modificărilor aduse Legii Offshore cât mai curând, astfel ca deciziile de investiţii să fie luate fără alte întârzieri.

O altă stea în acest an va fi sectorul turismului, având în vedere îmbunătăţirea continuă a reputaţiei României şi a facilităţilor disponibile pentru vizitatori. În timp ce ţara beneficiază de conexiuni bune între regiuni, starea drumurilor şi a căilor sale ferate şi absenţa continuă a autostrăzilor descurajează călătorii, fie că sunt turişti sau investitori. Nu ar trebui să subestimăm rolul aeroporturilor din Bucureşti ca principala poartă de acces în ţară – aglomeraţia în creştere din ultimii ani este departe de a fi cea mai bună imagine pe care România doreşte să o proiecteze călătorilor, cu atât mai puţin ca primă impresie. Ca atare, credem cu tărie că autorităţile ar trebui să înlăture toate piedicile din procesul necesar pentru construirea unui nou terminal la Aeroportul Otopeni.

Fie că se concentrează pe energie, turism sau alte domenii, ne aşteptăm la mai multe investiţii străine în acest an. Dacă acestora li se alătură investiţii publice solide, în special în domenii care permit o productivitate crescută, cum ar fi infrastructura, împreună, ele vor ajuta România să depăşească creşterea mai lentă anticipată pentru acest an şi să-i deschidă calea către o creştere economică distribuită mai uniform pe termen mediu şi lung.

În concluzie, anul 2020 are potenţialul de a fi mai aşezat în anumite domenii – o revenire la o piaţă energetică dereglementată, o reducere a cheltuielilor bugetare, dar mai dinamic în altele – legislaţia care reglementează proiectele din Marea Neagră, paşi către listarea companiilor deţinute de stat, numiri transparente în acestea, etc. Ca atare, guvernul actual are o oportunitate unică de a se asigura că anul acesta va marca într-adevăr o schimbare în bine”, mai susţine FP. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite