Circa 10.000 de angajaţi din ministerele care au aparţinut ALDE nu şi-au primit salariile, deoarece miniştrii demisionari - nu au lăsat, prin ordin, înlocuitori care să semneze statele de plată, a declarat, marţi, pentru Agerpres, Vasile Marica, preşedintele Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor „Sed Lex”.
„Mâine (joi - n.r.) voi avea şedinţă de guvern şi voi încerca să găsesc o soluţie astfel încât oamenii să îşi primească salariile. Oamenii nu trebuie să fie victime ale deciziilor politice. Aşa cum am găsit o soluţie ca să îşi primească pensiile, şi mâine voi căuta o soluţie ca oamenii să îşi primească salariile. Dincolo de lupta aceasta politică, dincolo de orgoliul unora, sunt oameni care trăiesc de la salariu la salariu şi nu trebuie să ne jucăm cu astfel de lucruri, trebuie să dăm dovadă de responsabilitate”, a afirmat Dăncilă la Palatul Victoria, întrebată dacă joi se va adopta în şedinţa de guvern o ordonanţă de urgenţă pentru ca angajaţii din ministerele care au aparţinut ALDE să îşi primească salariile, scrie Agerpres.
Potrivit unor surse politice citate de Agerpres, Guvernul urmează să adopte, joi, în şedinţă, o ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului administrativ, potrivit căreia secretarii generali din ministere au drept de semnătură ca ordonatori de credite, adică pot semna state de plată şi facturi.
Fifor: E
vina lui Klaus Iohannis
Anterior, ministrul interimar al Internelor şi secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a declarat că din vina preşedintelui Klaus Iohannis există mii de angajaţi din ministerele vacantate de ALDE sau companii şi agenţii din subordine care riscă să nu îşi primească salariile.
„Mă aştept ca domnul Iohannis să dea din nou vina pe PSD pentru consecinţele negative ale propriilor sale decizii. Adevărul este însă limpede şi trebuie arătat! Indiferent ce ar fi făcut premierul Dăncilă, indiferent dacă Parlamentul votează o moţiune sau o restructurare, cu actualul guvern sau cu o altă majoritate, până la instalarea unor noi miniştri era nevoie de cineva care să conducă aceste ministere şi să asigure plata salariilor şi buna funcţionare. Delegarea atribuţiilor miniştrilor demisionari este o altă gogorita a preşedintelui: astfel de delegări încetau odată cu mandatul titularului”, a scris Fifor, pe Facebook.
Potrivit lui, singurul motiv pentru care astăzi încă nu e nimeni să semneze ordinele de plată pentru salarii este „că preşedintele Iohannis încalcă legile şi Constituţia şi refuză să semneze numirea miniştrilor interimari”, iar acesta este „un joc politic dezgustător făcut pe seama a mii de angajaţi”.
Turcan:
Vina o poartă Viorica Dăncilă
Pe de altă parte, Raluca Turcan, prim-vicepreşedintele
PNL, a scris şi ea într-o postare pe Facebook că vina o poartă, de fapt,
Viorica Dăncilă, pentru că nu a solicitat delegarea atribuţiilor miniştrilor.
„Viorica Dăncilă poartă întreagă
responsabilitate pentru întârzierile la plata salariilor! Faptul că mii de
oameni nu şi-au primit încă salariile ne demonstrează că Guvernul nu este
funcţional, din vina exclusivă a Vioricăi Dăncilă. Atunci când miniştrii şi-au
depus demisia la cabinetul prim-ministrului, Viorica Dăncilă era obligată să se
asigure că ministerele vor funcţiona, indiferent de ce evenimente politice ar
putea să apară”, a scris Turcan.
Liderul PNL nu crede că există în istoria
ultimilor 30 de ani vreun prim-ministru care să nu fi solicitat, odată cu
depunerea demisiei de către un ministru, şi documentul privind delegarea
atribuţiilor acestuia, astfel încât activitatea ministerului să nu fie blocată.
Budăi:
Se vor găsi soluţii
În timp ce liderii din cele două formaţiuni
aruncă vina dintr-o parte în alta, ministrul Muncii, Marius Budăi, susţine că
se vor găsi soluţii pentru plata salariilor angajaţilor din ministerele fără
titulari.
„Cu siguranţă vom găsi o soluţie în Guvern”, a
spus el, întrebat fiind despre situaţia salariilor neplătite în unele ministere
care nu mai au titulari, arată News.ro.
În legătură cu plata salariilor angajaţilor Ministerului de Interne, ministrul Muncii a spus: „Cu siguranţă va trebui găsită o soluţie, pentru că angajaţii oricărui minister nu trebuie să sufere din cauza a ceea ce se întâmplă din punct de vedere politic”.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
9 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Simplu , ca buna seara .... O ordonanta de urgenta ..si s-a rezolvat inca o problema :)))) Unde e nevoie ..se face o lege nou nouta ! Pe gustu' si placu' partidului unic ... . Parca's decretele lu' Ceausescu ... zau asa ...
lipsa de ministri? dar pana acum unde erau de-au disparut? un guvern de doi lei. ce OUG de data asta? tot pe justitie?
tafalogul e vinovat
Asa le trebuie acestor votanti ai Ciumei rosi comuniste...sa faca foamea si sa se apuce de munca serioasa, la privat si nu stand cu mana intinsa.
Vinovat este Iohannis.Sa pună banii pe masă, ca are de unde.
Vezi toate comentariile (9)