Ministerul Agriculturii: Primii bani rambursaţi de la Comisia Europeană pentru 2018, 664 milioane de euro, au intrat în conturile MADR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agricultura - Utilajele agricole FOTO Guliver / Getty Images

În prima săptămână a lunii ianuarie, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a primit suma de 664 milioane euro, ce reprezintă rambursarea de la Comisia Europeană, în contul cheltuielilor efectuate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în perioada 16 octombrie - 30 noiembrie 2017, pentru acordarea avansului aferent campaniei 2017 din plăţile directe finanţate din FEGA (Fondul European  de Garantare Agricolă).

Aceste cheltuieli au fost finanţate iniţial de la bugetul de stat, conform prevederilor europene şi se rambursează ulterior de la Comisia Europeană.

MADR face precizarea că plăţile finanţate din FEGA se efectuează la cursul de schimb valutar stabilit de către Banca Centrală Europeană de 4,5993 lei pentru un euro şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 329/05 din 30.09.2017.

Instituţia reaminteşte că în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, plăţile în avans s-au acordat în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2017.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite