Ministerul Energiei: Un nou reactor nuclear ar putea fi pus în funcţiune până în 2030. Ce alte planuri măreţe are PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reactoarele e3 şi 4 de la Centrala de la Cernavodă s-au numărat printre eşecurile statului român

Noua strategie energetică a României prevede realizarea unor proiecte energetice de anvergură, unele dintre ele demarate încă de pe vremea lui Ceauşescu.

„Strategia energetică a României 2019-2030, cu perspectiva anului 2050”, lansată recent în dezbatere publică pe site-ul Ministeruli Energiei cuprinde proiecte energetice precum:

1. Finalizarea Grupurilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă;

2. Realizarea Hidrocentralei cu Acumulare  prin Pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti;

3. Realizarea Grupului de 600 MW de la Rovinari;

4. Realizarea Complexului Hidrotehnic Turnu-Măgurele-Nicopole.

„Proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă prevede finalizarea şi punerea în funcţiune a două unităţi nucleare de tip CANDU 6, fiecare cu o putere instalată de 720 MW, un grup urmând a fi pus în funcţiune până în 2030”, se arată în documentul citat.

Comuniştii voiau să facă 15 reactoare

Programul nuclear românesc, elaborat de regimul comunist prevedea construirea a nu mai puţin de 14 - 15 reactoare. Pentru industria energo-intensivă a anilor '70 - '80, scopul principal era o producţie mare de energie electrică şi importuri cât mai mici, dorindu-se încă de pe-atunci independenţa energetică a României. Pentru că s-a ales o filieră de reactoare nucleare care să evite importurile (CANDU: uraniu natural - apă grea) a trebuit construită o fabrică de apă grea la Turnu-Severin, deşi plasamentul iniţial era Cernavodă pentru a fi în apropierea beneficiarului. Pentru cele 15 reactoare nucleare era nevoie de cel puţin 7.500 tone de apă grea necesare exclusiv încărcării şi încă 2.340 tone pentru completările tehnologice anuale pe toată durata de viaţă a reactoarelor, adică 30 de ani.

Din acest motiv a fost proiectată Romag să funcţioneze cu opt linii de producţie (din care se folosesc în prezent doar trei).

Înainte de Revoluţia din decembrie 1989 erau în construcţie doar 5 reactoare nucleare dintre cele 15 preconizate în programul nuclear. Unitatea 1 era construită în proporţie de 65%, Unitatea 2 - 40%, reactoarele 3, 4 şi 5 aflându-se în faze incipiente. Se pare că, ulterior, s-a renunţat la construirea celei de-a cincea unităţi.

Untităţile 3 şi 4 se află în conservare încă din 1992. Rata totală de finalizare: circa 15% la Unitatea 3 şi 14% la Unitatea 4, constând în lucrări civile la clădirea reactorului, clădirea turbine şi clădirea de servicii

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite