Ministerul Finanţelor vrea să listeze minimum 20% din CEC Bank

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CEC Bank

Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a anunţat că doreşte listarea CEC Bank pe piaţa de capital, precizând că se gândeşte la minimum 20%.

„Listarea CEC veţi vedea că va fi un lucru foarte bun. Vă spun, listarea CEC înseamnă foarte mult şi anume transparentizarea activităţii, înseamnă guvernanţă corporativă, înseamnă altceva. Vrem să avem o bancă adevărată de stat, să fie majoritară a statului, dar să se bată cu adevărat cu celelalte bănci, nu să fie tot timpul la mâna statului”, a afirmat ministrul Finanţelor, la B1 TV.

Florin Cîţu a amintit că CEC Bank tocmai a fost capitalizată, cu 940 milioane lei, de la bugetul statului.

„Am mai vorbit de listarea Hidroelectrica. Este în programul de guvernare al PNL. Eu am plusat cu listarea CEC. Şi mă ţin de ea”, a menţionat Cîţu.

Ministerul Finanţelor a majorat vineri cu 940 milioane lei capitalul social al CEC Bank. Astfel, banca avea la sfârşitul anului 2018 un capital social de circa 1,56 miliuarde lei, iar după majorarea de capital a ajuns la circa 2,5 miliarde lei. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite