Ministrul Agriculturii: Piaţa fertilizanţilor a fost puternic afectată de creşterile de preţuri pentru gaze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Gov.ro
Foto: Gov.ro

Piaţa fertilizanţilor a fost puternic afectată de creşterile de preţuri pentru gazele naturale, iar în prezent se caută soluţii pentru a echilibra situaţia, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, cu ocazia vizitei oficiale pe care o efectuează în Iordania.

În continuarea vizitei oficiale pe care o efectuează în Iordania, ministrul Adrian Chesnoiu a avut joi o întrevedere bilaterală cu ministrul Industriei, Comerţului şi Aprovizionării, Yousef Mahmoud Al Shamali.

Discuţiile au vizat impulsionarea schimburilor comerciale, ministerul iordanian al Industriei, Comerţului şi Aprovizionării organizând periodic licitaţii pentru importuri de grâu şi orz, în funcţie de cererea de pe piaţa internă, întrucât calitatea grâului românesc este foarte apreciată şi respectă standardele solicitate de autorităţile iordaniene.

În cadrul întrevederii ministrul român a susţinut că: „Situaţia internaţională impune îmbunătăţirea dialogului direct între ţările cu puternice relaţii comerciale, aşa cum sunt cele dintre România şi Iordania. Noile provocări creează şi noi oportunităţi, iar România poate deveni un bun furnizor de ulei de floarea soarelui şi de făină de grâu pentru poporul iordanian. Creşterea capacităţilor de procesare a seminţelor de floarea soarelui în România poate suplini cantităţile de ulei furnizat în trecut de Ucraina către Iordania. Avem un parteneriat stabil ce poate fi dezvoltat în viitor prin cooperarea directă dintre producătorii noştri agricoli”.

De asemenea, ministrul Chesnoiu a vizitat două fabrici de îngrăşăminte care folosesc tehnologii inovatoare, unde a purtat discuţii cu reprezentanţii conducerilor companiilor, principala temă fiind schimbul comercial ce se poate realiza între cele două state, România şi Iordania.

„Piaţa fertilizanţilor a fost puternic afectată de creşterile de preţuri pentru gazele naturale şi căutăm soluţii pentru a echilibra situaţia. Dacă în acest an, peste două treimi din necesarul de îngrăşăminte a fost asigurat, pentru anul agricol viitor trebuie să luăm toate măsurile pentru a nu ne confrunta cu o lipsă de îngrăşăminte pe piaţa din România. Ne dorim o colaborare cu producătorii de fertilizanţi din Iordania pentru a asigura fermierilor români acces la îngrăşăminte la preţuri cât mai accesibile”, a declarat ministrul Chesnoiu.

La finalul vizitei sale în Iordania, ministrul va avea o întâlnire cu importatori iordanieni de animale dar şi alţi oameni de afaceri interesaţi să investească în România.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite