Ministrul Economiei: Acţionarii companiilor să respecte legile. Vom lua măsuri. Nu vom accepta transferul de preţuri între companii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat, vineri, la Mangalia, că dacă statul va trebui să ia măsuri astfel încât acţionarii diferitelor companii să respecte legea, le va lua, precizând că nu va accepta transferul de preţuri între companii sau lucruri interzise şi acestea vor fi verificate de autorităţile statului. El a precizat că statul român a fost slab până acum, dar nu mai va fi aşa cât timp va avea o guvernare liberală.

Virgil Popescu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că acolo unde statul consideră că poate lua dividende, o va face, iar acolo unde doreşte ca acele companii să se dezvolte, nu va fi o politică de a lua dividende.

“La Nuclearelectrica nu am luat dividende, m-am înţeles cu Ministerul Finanţelor să nu ceară dividende de la Nuclearelectrica pentru că este nevoie de investiţii, trebuie să construim reactoarele 3 şi 4, 400 de milioane nu au mai fost date. La Hidroelectrica, nu am fost de acord cu volumul iniţial de dividende care a fost cerut de Fondul Proprietatea, dar am fost de acord să luăm nişte dividende şi am votat pentru acest lucru, pentru dividende mai puţine, pentru că acolo Hidroelectrica a beneficiat de o conjunctură pe piaţă. (...) Deci acolo unde noi considerăm că se poate da dividende, vom lua dividente. Acolo unde vrem ca acele companii să se dezvolte, nu va fi o politică investiţională să luăm dividende la bugetul de stat”, a afirmat ministrul Economiei.

El mai spune că statul român a fost slab până acum, dar nu va mai fi cât timp va avea o guvernare liberală.

“Statul român până acum a fost un stat slab. Vreau să vă spun că statul român nu va mai fi un stat slab cât va avea o guvernare liberală. Dacă va trebui să luăm dividende, dacă va trebui să luăm măsuri în aşa fel încât acţionarii diferitelor companii  - şi aici nu vorbim de Mangalia, vorbim de toată ţara - să se respecte legile, le vom lua. Nu vom accepta transferul de preţuri între companii, nu vom accepta lucruri care sunt interzise şi le vom verifica. Există legislaţie şi ne vom asigura că acea legislaţie va fi implementată şi după caz persoanele respective care o încalcă, vor fi trase la răspundere. ANAF-ul trebuie să îşi facă treaba, avem Consiliul Concurenţei care trebuie să îşi facă treaba, deci eu nu cred că cineva îşi va mai permite să facă ceea ce a făcut în trecut”, a mai declarat Virgil Popescu.

Ministrul Economiei a făcut vineri, o vizită la Şantierul Naval Damen din Mangalia.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite