Ministrul Economiei: Măsura 3 pentru IMM-uri va fi reluată de la zero

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook
Foto: Facebook

Măsura 3 pentru granturi de investiţii acordate IMM-urilor va fi reluată de la zero, a anunţat, joi, ministrul Economiei, Claudiu Năsui.

"Este o discuţie în Coaliţie şi cu premierul să reluăm măsura 3, ea include peste jumătate din proiecte care sunt proiecte imobiliare. Problema esenţială după mine este că nu îşi atinge scopul. Aşa că o soluţie ar fi să reluăm măsurile incluzând şi respectând Legea 220 care extindea CAEN-urile care pot cere finanţare pentru diverse proiecte.

Să o facem încă o dată respectând cadrul legal, învăţând din experienţa trecută să nu mai fie criterii de cofinanţare care să facă departajarea între proiecte care s-au dovedit vulnerabilităţi", a afirmat Claudiu Năsui, potrivit Digi24.

Potrivit ministrului, nu există oameni care să fi primit deja un răspuns pe măsura 3, astfel, cei care au depus deja dosarele o pot face cu aceeaşi documentaţie.

Claudiu Năsui a precizat că plăţile aferente Măsurii 1 au fost făcute în mare parte, însă, pentru Măsura 2 există întârzieri din cauza limitărilor bugetare.

"La măsura 2 sunt cele mai mari întârzieri la plată, dar începem procesul prin care banii să ajungă la beneficiari, să se aştepte la plăţi în cel mai scurt timp. Nu s-au făcut plăţi din cauza limitărilor bugetare, dar am putut evalua dosarele", a precizat Claudiu Năsui.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite