Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Ministrul Energiei se laudă cu vizualizările pe YouTube: Declaraţia privind stocarea energiei electrice în depozitul de gaze a ajuns la 1,8 milioane

12
11 Jun 2019 16:42:46
Autor: Afrodita Cicovschi

Ministrul Energiei, Anton Anton, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de profil, că declaraţia sa legată de stocarea energiei electrice în depozitul de gaze a ajuns la 1,8 milioane de vizualizări pe Youtube, însă el rămâne la ideea că aceasta este una dintre soluţiile de viitor, pe care şi Europa le ia în discuţie.

"Ţările au un plan bine pus la punct de eliminare a cărbunelui, în timp. Acelaşi plan îl avem şi noi, înlocuirea treptată a centralelor pe cărbune cu centrale pe gaz. Azi de dimineaţă îmi arăta un coleg al meu că pe Youtube am ajuns la 1,8 milioane de vizualizări cu faimoasa mea acumulare de energie electrică în gaze. Rămân la părerea că această idee este una dintre soluţiile pe care Europa le ia în discuţie. Construim o unitate la centrala din Craiova şi utilizăm depozitul de la Gherceşti", a spus ministrul, citat de Agerpres.

Pe 21 februarie, Anton declarase, în comisiile parlamentare de buget-finanţe, că Ministerul Energiei intenţionează să dezvolte un proiect de acumulare de energie electrică în depozitele de gaze, idee care nu a mai fost introdusă până acum în lume.
 
"Vrem să accesăm un program european prin care să introducem în România o idee care n-a mai fost introdusă în lumea asta - sau poate c-o fi fost făcută dar nu ştiu eu - şi anume să acumulăm energie electrică în depozite de gaze. Adică centrala de la Craiova o retehnologizăm, alături de centrala aia la trei kilometri există un depozit, la Gherceşti, iar în depozitul respectiv introducem gaze atunci când avem exces de energie electrică de la eoliene, pentru că noi în România nu avem niciun fel de sistem de acumulare a energiei electrice", afirmase atunci oficialul guvernamental.
 
El a precizat ulterior că este vorba despre conversia centralei de la Craiova de pe cărbune pe gaze. În depozitul de lângă centrală ar urma să fie stocate gaze pe perioada verii, pentru a fi utilizate în timpul sezonului rece. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

12 Comentarii

inuendo
11.06.2019, 17:24:15

E și impostorul ăsta profesor universitar, dar mai ales inginer, așa cum și postacii pzdiști sunt mari libericugetători!

+5 (7 voturi)
Galeriu Crestinu
11.06.2019, 18:21:40

....si dupa ce gazele explodeaza......ne intoarcem iar la carbune......doar n-o sa stam in bezna pe atata amar de huila dupa ce criminalul-ILIESCU-KGB a inchis minele cand s-a vazut cu sacii-n carutza....si n-a mai avut nevoie de minierii securisti.,... ..dar "ministrul" asta cu barbutza de "Mendeleev-Lavoisier"....nu-i decat un impostor cu diploma false ca si PONTA, Sova si alti plastografi patentati de azi......

+3 (5 voturi)
Popa Razvan
11.06.2019, 17:31:14

Daca vrei sa promovezi o comedie cu prosti ii pui figura astuia pe afis!

+5 (5 voturi)
BIRIS VETA
11.06.2019, 19:05:29

Cum dreaq sa te cheme Anton Anton? Ba, ce parinti pot sa isi bata joc in asa hal de copil???

+3 (3 voturi)
marian viorel
11.06.2019, 22:01:19

De cate ori pot, felicit toata achipa si actorii care realizeaza serialul ,Las fierbinti,,

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (12)