Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Ministrul Energiei şi-a cumpărat maşină electrică, dar se plânge că n-a putut ajunge cu ea nici până la Constanţa

5
29 Oct 2018 15:31:49
Autor: Afrodita Cicovschi

România mai are multe de făcut pentru a încuraja utilizarea maşinilor electrice, a afirmat, luni, ministrul Energiei, Anton Anton, precizând că nu a putut merge cu un astfel de vehicul de la Bucureşti la Constanţa întrucât, pe acest drum, nu există nicio staţie de alimentare.

"Eu cred că este normal ca ministrul Energiei să meargă cu maşină electrică. Mi-am luat o maşină electrică şi primul lucru am zis: 'Hai să mergem la Ploieşti, că până acolo şi înapoi avem autonomie'. Apoi am zis 'Hai la Constanţa!', dar ne-am oprit. Autonomia automobilului este 200 şi ceva de kilometri, drumul până la Constanţa este 200 şi ceva de kilometri şi, dacă se întâmplă ceva pe drum, acolo am rămas, pentru că nu avem nicio alimentare intermediară între Bucureşti şi Constanţa", a spus ministrul, citat de Agerpres.
 
El a arătat că, deşi la Bucureşti şi la Constanţa sunt nenumărate staţii de alimentare, acest lucru nu se întâmplă şi pe drumul dintre cele două localităţi.
 
"Deci, trebuie să mai lucrăm la asta. Gândiţi-vă că la gaze e şi mai complicat un pic!", a adăugat Anton, referindu-se la automobilele care circulă cu gaz natural comprimat, de asemenea o alternativă la carburanţii clasici.
 
Numărul autoturismelor verzi (electrice şi hibride) vândute în România, în perioada ianuarie - septembrie 2018, a ajuns la 2.922 de unităţi, în creştere cu 63,69% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, relevă datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Mihai Popescu
29.10.2018, 15:54:09

Tara piere si baba se piaptana ! Peste 50% din populatie traieste la pragul saraciei iar el sa plinge de masina lui elecrica. Ce jeg, ca toti politicienii.

+1 (3 voturi)
Serbanescu Serbanila
30.10.2018, 10:07:52

Mi se pare ca exagerezi. Nu-s psd-ist dar, spre deosebire de o fosta madam ministru al mediului care avea hardughie de Q7 inmatriculat in Bulgaria, omul asta chiar vrea sa dea un exemplu. Cat despre saracie, daca-s saraci ar trebui sa mai mearga si cu tramvaiul sau cu bicicleta. Ca e plina Romania de rable non euro si toti saracii astia carora le plangi tu de mila au slava Cerului bani de motorina ca sa otraveasca aerul! Ca domn' ministru nu vede ca asta se intampla din cauza partidului sau, e altceva!

Galeriu Crestinu
29.10.2018, 17:30:24

Ditamai Ministrul ...sa nu fure el curent...? cine-o sa te creada.....

Cel Mare Scarambeu
30.10.2018, 11:09:48

Probabil o fi crezut ca statiile de incarcare sunt doar pentru Constanta-Bucuresti nu si pentru Bucuresti -Constanta.

Popa Pius
30.10.2018, 10:20:54

La spagile lui putea sa-si ia o Tesla, nu o chinezarie cu 200km autonomie.

Modifică Setările