Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Ministrul Muncii: Salariile angajaţilor trebuie plătite înaintea celui al preşedintelui Consiliului Judeţean

0
30 Oct 2020 18:28:23
Autor: Afrodita Cicovschi

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a  precizat vineri că salariile angajaţilor din Direcţiile de Asistenţă Socială trebuie plătite înainte de a-şi încasa venitul preşedintele Consiliului Judeţean, sens în care a iniţiat deja o petiţie.

„M-am hotărât să iniţiez Petiţia pentru dreptul la salariu al angajaţilor din aparatul propriu al DGASPCurilor.
Petiţia: Salariul Preşedintelui Consiliului Judeţean se încasează DUPĂ ce se plătesc salariile angajaţilor! susţine revendicările salariaţilor din aparatul propriu al Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului adresate ordonatorului de credite care trebuie să le plătească salariile. Dacă Preşedintele Consiliului Judeţean şi-a încasat salariul în această lună înseamnă că sunt bani pentru salarii. Cer să li se plătească şi  oamenilor salariile”, a afirmat Violeta Alexandru.
 
Aceasta a amintit că preşedintele CJ a decis câţi angajaţi să fie în aparatul administrativ al Direcţiei (la judeţ), ce salarii să aibă, ce sporuri.
 
„Cu siguranţă a avut în vedere resursele prevăzute în bugetul CJ dacă, eventual, a decis creşterea salariilor pentru acest an, creşterea numărului angajaţilor, etc.
 
Salariaţii aparatului de la nivelul DGASPC ştiu prea bine de unde primesc, de ani de zile – nu de acum, salariile. Din bugetul Consiliului Judeţean, ordonatorul de credite. Lucrurile sunt clare.
 
Dacă, totuşi, mai sunt necesare clarificări, voi discuta cu angajaţii aparatului administrativ al DGAPSC pe care conducerea CJ i-a dus în această situaţie limită de a nu încasa salariile pe drept cuvenite. Situaţia oricum nu este nouă. Primul a fost CJ Giurgiu, prin luna mai, tot înainte de campania electorală. Când am întrebat atunci public fostul Preşedinte al CJ dacă şi-a încasat salariul s-au găsit imediat bani să li se plătească salariaţilor restanţele”, a spus oficialul.
 
Violeta Alexandru a adăugat că nu Ministerul Muncii are responsabilitatea asigurării fondurilor pentru angajaţii DGASPC-urilor şi nici pentru angajaţii centrelor publice de îngrijire a persoanelor cu dizabilităţi.
 
"Dacă este nevoie să discutăm, îi rog pe salariaţi să fie pregătiţi să îmi spună deschis, dacă e cazul, despre eventuale creşteri ale salariilor, despre sporuri (inclusiv pe perioada pandemiei dacă s-a lucrat de acasă) alocate în acest an, ca urmare a deciziei conducerii CJ. Ei ştiu bine unde s-au luat, dacă s-au luat, asemenea decizii.
 
Am încredere că mesajul meu pentru aparatul propriu al DGASPC este util. Revin cu un mesaj de clarificare şi pentru situaţia salariaţilor din cadrul serviciilor sociale subordonate DGASPC. Modul de salarizare al angajaţilor centrelor publice de îngrijire a adulţilor cu dizabilităţi sau a copiilor este diferit de cel descris mai sus, cu referire la aparatul propriu al DGASPC.
 
Nici acolo Ministerul Muncii nu are un rol în asigurarea fondurilor pentru salarizare, dar ne trebuie claritate ca să nu se amestece lucrurile. Am convingerea că voi avea, în acest demers, alături de mine şi sindicatele. Vrem, împreună, binele oamenilor", a încheiat Violeta Alexandru. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările