Mirajul chinezesc. Pseudo epopee în patru părţi

1. Pentru premierul Ponta, organizarea summit-ului sino/central-european, este un veritabil „scoop“ politico-mediatic. El continuă preluarea „ostilă“ a ştafetei de lider al politicii externe după ungerea, la Bruxelles, ca ţar al relaţiei cu Republica Moldova şi aerul de vagă simpatie emanat dinspre Casa Albă, în urma vizitei din octombrie.

Out of the business, preşedintele Traian Băsescu, aflat pe spirala descendentă a puterii dar şi într-un marşarier al intuiţiei, străbate subteranele sordide ale politicii, cu diversiuni uşor de citit şi râcâieli mărunte de funcţionar îmbătrânit în rele. Suprapunerea CSAT pe agenda bilateralelor din raza Forumului este doar un exemplu.

Ambii greşesc, în opinia mea, în tratarea neglijentă, într-un caz şi dispreţuitoare, în celălalt a „circularei“ europene de avertizare pe conţinutul evenimentului. Premierul invocând, duminică seara, o discuţie cu preşedintele Barosso în negarea oricărei opoziţii UE la meetingul de la Bucureşti. Traian Băsescu arătând degetul, în semn obscen, ca reacţie de frustrare tardivă după respingerea proiectului Nabucco.

Informaţii scurse pe surse relativ la politica chineză faţă de Europa au un fundament complex. Financial Times nu a lansat o fumigenă: în urma întâlnirii 16+1 de la Bucureşti, UE însăşi este pregătită să ocupe poziţiile de negociere cu gigantul asiatic în chestiuni vitale, ceea ce presupune convergenţa punctelor de vedere şi acţiunilor tuturor membrilor. Retoric: de ce era nevoie de un summit China-Europa 1/2 înaintea întâlnirii China-UE integral?

Cunoaştem cel putin de la Henry Kissinger constanta gândirii strategice profunde chinezeşti în tranzitul de la fantomaticul dar dominantul Confucius, până la comunismul instaurat în 1948 după fuga lui Cean Kai Si în Taiwan. Ştim mult mai clar, din timpuri apropiate, funcţionarea maşinilor de propagandă comuniste: coregrafia jocurilor de lumini şi culori, cu atât mai atractive şi eficiente în estul Europei, unde capitalismul înseamnă 20 la sută economie şi 80 la sută show televizat.

Preferabil eructaţiilor nervoase la adresa UE sau dialogurilor politice protocolar-telefonice ar fi fost, în opinia mea, o consultare adecvată a zonei tehnice cu atât mai mult cu cât, Directorul General al Departamentului Asia Pacific din Serviciul European de Acţiune Externă. Întâmplător un român, ambasadorul Isticioaia-Budura.

Nu buna credinţă a părţii române, ci o anumită doză de profan, mă fac să mă tem de o breşă chineză în dispozitivul UE.

2. Dincolo de un entuziasm general de fond, destul de tâmp, întreţinut de media, peste polarizările taberelor şi bătălia cu fecale, peste tranşee ireconciliabile, disting nu fără un zâmbet în colţul gurii, un spectru interesant de percepţii în opinia publică:

a) Naivul visător. Priveşte venirea premierului chinez în România cu ochii alchimistului care a obţinut o nouă reţetă. De data asta, vom reuşi. Panaceul a fost găsit!

b) Pragmaticul hotărât. Înţelege că locul prim este ocupat de fondurile financiare, în viaţa statelor şi a oamenilor. Deci, renunţăm la principii, valori, morală, aliaţi. Luăm banii şi mai vedem.

c) Entuziastul mimat. Lansează şiruri de cifre cu multe zerouri ce descriu performanţa chineză. Invocă obiectivele, dezvoltarea incredibilă a Chinei, sugerând că, printr-un transplant scurt şi nedureros ne vom afla în situaţie identică.

d) Moralistul pur. El solicită Partidului Comunist Chinez eliberarea laureatului premiului Nobel pentru Literatură (2010), profesorul Liu Xiaobo şi este solidar cu toate victimele persecuţiei comuniste, cu dizidenţii care au denunţat ororile revoluţiei maoiste. Moralistul pur cere condamnarea guvernului Ponta pentru trădare.

e) Anti-americanul violent. Printr-o contorsiune a logicii operează cu identitatea Băsescu = SUA. Deci, priveşte spre China cu speranţă. În curând, va depăşi SUA spre disperarea preşedintelui dictator, învins de premier. Care premier = China.

f) Filorusul perfid. Ideea lui este de a vinde alt sistem decât cel Occidental ca fiind „mai apropiat de fiinţa românească“. Printr-o prestidigitaţie subtilă speră ca, în matrioşca RPC să introducă Rusia.

g) Nostalgicul istoric. Ştie că în 1968, China ar fi venit cu braţele goale să ne apere de ruşi. Chinezii sunt singurii de încredere. Nu există alternativă.

Există, fireşte, o paletă mai largă de percepţii hibride. Interesant de semnalat că subiectul s-a aprins din senin, vizita fiind ignorată complet cu numai 24 ore înainte!

3. Ce ar putea descoperi un observator atent? O ştire Mediafax, ne oferă posibilitatea citirii pe „cuvinte-cheie“ ce descriu calitatea documentelor semnate:

Astfel, „conducerea Nuclearelectrica au semnat cu preşedintele companiei China General Nuclear Power Corporation (CGN) o scrisoare de intenţie pentru colaborare, directorului Complexului Energetic Oltenia a încheiat cu preşedintele companiei China Huadian Corporation un acord de intenţie de cooperare pentru realizarea proiectului termoelectric de la Rovinari, directorul Complexului Energetic Hunedoara a parafat cu preşedintele companiei China National Electric Engineering o înţelegere pentru reabilitarea grupurilor 3 si 4 de la centrala termoelectrica Deva, iar directorul companiei de proiect pentru construcţia hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti (judeţul Cluj) a semnat o scrisoare de confort în acest sens cu vicepreşedintele executiv al Sinohydro Corporation.“

La rândul său „Departamentul pentru Energie şi Administraţia Naţională din China pentru Energie au încheiat un memorandum de înţelegere pentru cooperare în domeniul proiectelor nucleare.“

În mod clar, tipologia documentelor încheiate intră în sfera intenţiilor, fără obligaţia de a face, cu multe etape şi clauze suspensive. Drumul de la intenţie la contract presupune studii de fezabilitate, proiecte tehnice, agreement-uri bancare şi în unele cazuri accepturi speciale privind tehnologiile. Până atunci, ne aflăm strict în domeniul imagologic. Steagurile propagandei RPC flutură larg în Câmpia Română.

Distanţa dintre propaganda politică şi relaţie de afaceri este dată fix de drumul de parcurs între cei 160 milioane de dolari investite până acum de chinezi în România şi cele 8.6 miliarde euro „promise“.

4. Premierul Ponta este departe de a fi un naiv. Cred că optimismul său faţă de concretizarea în proiecte a relaţiilor româno-chineze este moderat, în ciuda declaraţiilor.

De notat, în registrul important, că sub influenţa unor grupuri consistente de presiune, România se întoarce la titulesciana politică „tous azimuts“, practicată cu avatarurile şi plusurile ei de fostul premier Năstase.

Or, Ponta ştie cât de greu s-a produs echilibrarea actualei balanţe de alianţe.

În acest context, numirea lui Mircea Geoană, pro-american convins şi diplomat de anvergură internaţională apare ca o mutare strategică inspirată. Şi ca un semn că premierul urmează propria politică externă, fără tutelă.