Modificări în Programul IMM Invest: A fost majorat plafonul de garanţii, iar dobânda este subvenţionată pentru 8 luni de la intrarea în program

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a prezentat, la finalul şedinţei de Guvern, modificările Programului IMM Invest, adoptate de Executiv. Acestea se referă la majorarea plafonului de garanţii de la 15 la 20 miliarde de lei şi la subvenţionarea dobânzii pentru o perioadă de 8 luni, de la intrarea în program.

”A fost adoptat proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Programului IMM Invest. Plafonul de garanţii pentru Programul IMM Invest a fost majorat de la 15 miliarde de lei la 20 miliarde de lei  ca urmare a cererii foarte mari din partea companiilor şi deopotrivă din partea  băncilor, de implicare în acest program. Astfel, companiile, IMM vor putea accesa credite pentru capital de lucru şi pentru investiţii, într-un plafon de garanţii de  20 de miliarde de lei”, a declarat Ionel Dancă.

Şeful Cancelariei premierului a mai adăugat că au fost adoptate modificări şi în ceea ce priveşte subvenţionarea dobânzii în cadrul aceluiaşi program.

”De asemenea, alte modificări ale Programului IMM Invest care au fost aprobate, după notificarea acestora la  Comisia Europeană, se referă la perioada ajutorului de stat oferit în cadrul acestui program, în ceea ce priveşte subvenţionarea dobânzii, aşa cum bine se ştie, aceste credite beneficiază de garanţia statului în poporţie de până la 90% şi de dobândă subvenţionată 100%, cu alte cuvinte, dobândă zero pentru aceste credite, până la sfârşitul anului. După notificarea Comisiei Europene a fost modificată perioada pentru care se acordă acest ajutor astfel incat perioada a fost stabilită la 8 luni de zile pentru creditele semnate în cadrul acestui program, de la data semnării, pentru a evita o distribuţie inechitabilă faţă de cei care au reuşit să acceseze un credit mai repede decât celălalt. Practic, orice companie care intră în program va avea dobânda subvenţionată pentru 8 luni de zile, pentru a evita discriminarea”, a mai adăugat Dancă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite