Nicolae Ciucă, întâlnire cu reprezentanţii Camerei de Comerţ Italiană. S-a discutat şi despre dezvoltarea sistemelor de energie regenerabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, luni, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Camerei de Comerţ Italiană pentru România. Scopul acestei întâlniri a fost întărirea relaţiilor bilaterale şi reafirmarea cooperării dintre cele două state.

Întâlnirea a fost deschisă de ambasadorul Italiei în România, Alfredo Durante Mangoni, care a felicitat eforturile făcute de Guvernul României pentru  modernizarea şi digitalizarea statului, reafirmând suportul Camerei de Comerţ Italiană pentru România şi a întregii comunităţi italiene în susţinerea acestui proces. 

La rândul său, prim-ministrul Nicolae Ciucă a remarcat importanţa investiţiilor italiene pe piaţa din România şi necesitatea extinderii şi consolidării relaţiilor economice dintre România şi Italia, în special în domeniul educaţiei, sănătăţii, inovării şi al digitalizării. 

Totodată, premierul a prezentat investiţiile masive pe care Guvernul le pregăteşte, atât din bugetul naţional, cât şi din fondurile europene - PNRR şi Cadrul Financiar Multianual, oportunităţi de modernizare pentru următorii ani.

Din punctul de vedere al investiţiilor, Italia se clasează în top-ul investitorilor în România, cu peste 1.200 de companii active. 

Guvernul salută investiţiile italiene şi îi asigură pe investitorii şi pe oficialii italieni de tot suportul necesar pentru dezvoltarea pieţei de business din România. 

Oficialii români şi cei italieni au subliniat nevoia de a  susţine ritmul investiţiilor, într-un format atractiv pentru mediul de afaceri. Astfel, interesul principal exprimat de ambele părţi a fost dezvoltarea sistemelor de energie regenerabilă şi atragerea de noi investiţii în domeniul energiei. 

Prim-ministrul României i-a asigurat pe reprezentanţii Camerei de Comerţ Italiană pentru România de deschiderea Guvernului pentru investiţii majore în domeniul energiei. 

Totodată, a fost transmis un mesaj de susţinere a unui cadru transparent şi competitiv pe piaţa din România, fiind anunţată implementarea facturii electronice, parte a procesului de digitalizare a ANAF, până la finalul primului semestru – începutul semestrului doi. 

De asemenea, strategia fiscală pentru următorul an va fi anunţată până la sfârşitul lunii mai a acestui an.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite