Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Noi previziuni economice: România ar putea adera la Zona Euro în anul 2030. Cu cât se va deprecia leul

12
26 Jul 2021 14:45:45
Autor: Melania Agiu
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Orizontul de aderare a României la zona euro este 2030, iar datoria publică va ajunge, ca procent din PIB, la aproximativ 52%, în următoarele 12 luni, arată ultimul sondaj realizat de CFA România.

Potrivit Asociaţiei, începând din aprilie 2020, în cadrul sondajului realizat lunar, prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an, au fost adăugate întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naţionale.
 
Astfel, cea mai mare parte a respondenţilor (peste 77%) anticipează că această criză se va resimţi inclusiv în anul 2022, iar cea mai mare pondere (35%) anticipează impactul până în trimestrul II al anului 2022.
 
Conform analiştilor, datoria publică va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la aproximativ 52% din PIB. De asemenea, rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 4,11%, peste 74% dintre participanţi anticipând majorarea acesteia în următoarele 12 luni.
 
În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 93% dintre participanţii la sondaj prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), nefiind înregistrată nicio opinie de apreciere a leului. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9741, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului prognozat este 5,0261 lei pentru un euro, arată studiul CFA România, citat de Agerpres.
 
Organizaţia precizează, de asemenea, că 80% dintre participanţii la sondaj prevăd majorarea ratelor de dobândă de piaţă monetară (ROBOR 3M), nefiind înregistrată nicio opinie de reducere a acestei rate, iar peste 77% dintre participanţi anticipează majorarea ratelor de dobandă pentru scadenţele de 5 şi 10 ani. De asemenea, 71% dintre participanţi anticipează majorarea indicelui BET în următoarele 12 luni. Pentru a doua lună consecutiv, în jur de 60% dintre participanţi anticipează majorarea preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în următoarele 12 luni.
 
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei a crescut în iunie comparativ cu luna anterioară la valoarea de 76,2 puncte, fiind la sub un punct de maximul istoric, în timp ce faţă de aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 42,1 puncte. Ambele componente ale indicatorului au înregistrat creşteri.
 
„Atât indicatorul de încredere cât şi cele două componente ale sale arată anticipaţii de creştere economică susţinută în următoarele 12 luni. De asemenea, sondajul indică anticipaţii de majorare a ratei inflaţiei şi, implicit, a ratelor de dobândă, participanţii anticipând cel puţin o majorare de rată de politică monetară în următoarele 12 luni", a declarat Adrian Codârlaşu, CFA, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.
 
 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

12 Comentarii

Ion Ion
26.07.2021, 14:51:55

In sfirsit un termen realist . Desi daca ma gindesc mai bine ... mult prea optimist .

+4 (6 voturi)
Lucifer
26.07.2021, 15:01:36

Porcul nu se îngraşă în Ajun. 32 de ani ne-am bătut joc de economie şi de ţară şi acum vrem să recuperăm repede-repede. Există două obstacole: - poporul vrea umplerea burţii, nu investiţii - NU avem capacitate administrativă( şi nici forţă industrială, nu mai zic de forţă de muncă) pentru a organiza lucrările de investiţii, chiar dacă am avea bani. NU se poate repede, chiar dacă ai bani. Trebuie vreo 8 ani ca lucrurile să înceapă să se mişte, dar poporul nu e apt de sacrificii, vrea ACUM "o ţară ca afară"( deşi ălora din afară le-a trebuit sute de ani pentru o dezvoltare eficientă). Dar poporul nu vrea aşa, vrea să vină PSD şi să le umple burţile....

-1 (3 voturi)
Cristian saileanu
26.07.2021, 16:33:35

sa va fereasca cel de sus se vor dubla preturile peste noapte

-6 (8 voturi)
Marcel Cristea
26.07.2021, 17:59:10

Why such a hurry, chances are there wouldn't be EU by 2030.

-5 (7 voturi)
Adi Pietreanu
26.07.2021, 19:04:17

so crezi you

Vezi toate comentariile (12)

Modifică Setările