Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Noul sistem electronic de achiziţii publice, SICAP, este disponibil de astăzi

1
2 Apr 2018 17:43:00
Autor: Elena Deacu

Noul Sistem Electronic de Achiziţii Publice – SICAP – , care înlocuieşte vechiul SEAP, este disponibil de astăzi, 2 aprilie. Acesta este unul dintre cele mai moderne sisteme din Europa, susţine Agenţia pentru Agenda Digitală a României (AADR).

SICAP a fost dezvoltat de către UTI, alături de subcontractorul Total Soft, şi a costat circa 27 milioane de lei. UTI a fost singura companie care a depus ofertă pentru acest contract.

Deşi trebuia ca SICAP să înlocuiască SEAP încă din 2016, sistemul a avut mai multe întârzieri, din cauza furnizorului.

AADR susţine că implementarea acestui proiect major a reprezentat un lung drum în care au fost aliniate funcţionalităţile sistemului la cele mai noi prevederi legislative transpuse din legislaţia europeană în legislaţia românească.

„Noul sistem de achiziţii este unul dintre cele mai moderne sisteme din Europa”, transmite AADR.

Pe perioada de tranziţie, vechiul sistem de achiziţii publice şi noul sistem de achiziţii publice vor funcţiona în paralel. La finalizarea acestei etape de tranziţie şi operaţionalizare, vechiul SEAP se va închide, rămânând doar un instrument de raportare.

„Noul sistem de achiziţii publice îşi propune să vină şi mai mult decât vechiul sistem în ajutorul utilizatorilor, având la bază implementate cele mai noi tehnologii, o interfaţă prietenoasă şi facilă, date structurate, criterii avansate de căutare. De asemenea, sistemul nou de achiziţii publice este aliniat complet cerinţelor legate de noile formulare legislative prin care se transmit anunţurile la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), cerinţelor legate de verificările ex-ante ale ANAP şi este integrat cu instituţii-cheie în domeniul achiziţiilor publice precum ANAP, CNSC, ANI, Consiliul Concurenţei, DNA, Curtea de Conuri”, mai transmite AADR.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

ADani
2.04.2018, 22:25:44

Si cu SEAP si cu SECAP se fura la greu in tara. Din pacate!

Modifică Setările